Primăria Constanţa, apel pentru ajutorarea persoanelor afectate de cutremurele din Turcia
Publicat de , 8 februarie 2023, 16:35
Primăria Constanţa face apel către constănţeni să doneze bunuri pentru persoanele afectate de cutremurul din Turcia. „Ca urmare a tragediei umanitare din țara prietenă și parteneră, ne asociem demersului Ambasadei Republicii Turcia în România și facem apel la empatia și genereozitatea locuitorilor municipiului Constanța, probate deja de numeroase ori, pentru a se implica în campania de ajutorare inițiată de Ambasadă, prin donarea următoarelor bunuri extrem de necesare persoanelor afectate de cutremur în Turcia“, se arată în comunicatul municipalităţii.
Este recomandată donarea de haine noi de iarnă pentru adulţi şi copii (paltoane, geci, pelerine de ploaie, ghete, cizme, pulovere, pantaloni, mănuși, fulare, eșarfe, căciuli, ciorapi, șosete, lenjerie de corp), corturi, paturi de campanie, saltele, pilote, pături, saci de dormit, radiatoare, lămpi de gaz, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe, generatoare, cutii cu alimente (produse alimentare neperisabile, conserve), mâncare pentru bebeluși, scutece, produse de igienă și curățenie, produse de igienă feminine.
Produsele pot fi donate la punctul de colectare aflat la sediul Romtextil (acces din strada Industrială, în apropierea fabricii de ulei), în intervalul orar 10:00 – 17:00. Persoană de contact Selahattin Susli, telefon 0743064813.
Redactor online: Alina Enache / Foto: Primăria Constanţa