ANM: Dobrogea și litoralul, vizate de coduri galben și portocaliu de viscol
Publicat de Adina Sîrbu, 4 februarie 2023, 10:27
Meteorologii au emis astăzi mai multe noi avertizări de vreme severă, pentru aproape toată țara.
În Dobrogea, de astăzi, de la ora 20,00, și până duminică seara, va fi cod galben de intensificări ale vântului, perioade cu viscol și transport de zăpadă.
În jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea vor fi intensificări ale vântului, cu rafale, în general, de 50…70 km/h, astfel că zăpada va fi spulberată. Îndeosebi în noaptea de sâmbătă spre duminică (4/5 februarie) va ninge și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.
De asemenea, zona de litoral este vizată de un cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului și viscol, valabil în intervalul 05 februarie, ora 02,00 – 05 februarie, ora 20,00.
În zona de coastă, temporar va ninge, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze de 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă, fenomenele fiind mai accentuate în zona județului Constanța.
Vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de duminică spre luni (5/6 februarie) – mai spun meteorologii.
Sursa și foto: ANM / Redactor online: Adina Sîrbu