Trei tineri au murit şi alţi cinci au fost răniţi după ce două maşini s-au ciocnit
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 februarie 2015, 09:49
Trei persoane au murit şi alte cinci au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs în judeţul Bacău, după ce un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, băut, s-a ciocnit cu o maşină la volanul căreia se afla un poliţist de 36 de ani.
Potrivit poliţiştilor băcăuani, accidentul a avut loc pe DN 2F Bacău – Vaslui, în localitatea Zăpodia, după ce două maşini, una înmatriculată în Anglia şi condusă un tânăr de 22 de ani, care se întorcea de la discotecă împreună cu alţi cinci prieteni, şi alta condusă de un poliţist de 36 de ani, aflat la finalul concediului de creştere a copilului, au intrat în coliziune.
În urma impactului, poliţistul şi două tinere de 22 de ani din autoturismul înmatriculat în Anglia au murit, iar alte patru persoane din cele două maşini, inclusiv şoferul de 22 de ani, au fost rănite, fiind preluate de mai multe ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
”Şoferul în vârstă de 22 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a stabili condiţiile şi împrejurările în care a avut loc accidentul”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.