Ascultă Radio România Constanța Live

ANPC a aplicat amenzi în valoare de 217,4 milioane de lei, în 2022, în creştere cu 80,7% faţă de anul precedent

bani lei foto radio constanta
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 26 ianuarie 2023, 09:59

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat, în 2022, amenzi în valoare de 217,4 milioane de lei, în creştere cu 80,7% faţă de anul precedent, când cuantumul a fost de 120,3 milioane de lei, conform datelor prezentate, joi, într-o conferinţă de presă, de către Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţional pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În acest context, anul trecut, valoarea amenzilor încasate s-a ridicat la 43,5 milioane de lei, în creştere de la 16 milioane de lei, în 2021, respectiv de la 12,7 milioane de lei, în 2020.

„Pentru ca instituţia să poată obţine aceste rezultate, a fost reintrodus sistemul de monitorizare a autoturismelor prin GPS şi de alimentare prin card, pentru a putea ţine sub control modul în care mijloacele de locomoţie de care dispune ANPC sunt utilizate, în mod eficient, în scopul realizării obiectivelor Autorităţii, în condiţiile gestiunii superioare a bugetului anual”, a menţionat şeful ANPC.

Acesta a reamintit de reintroducerea conceptului de Cazier comercial – bază de date actualizată zilnic, menită să inventarieze neregulile înregistrate de echipele de control la operatorii economici şi să poată face posibilă, în timp real depistarea abaterilor repetate ale acestora, fapt care sprijină activitatea de control şi monitorizare a pieţei printr-o apreciere mai exactă a sancţiunilor aplicate, în funcţie de repetabilitatea unei deficienţe.

De altfel, în 2022, Cazierul comercial a fost introdus în transpunerea Directivei Omnibus în legislaţia naţională, care se referă la dublul standard.

Potrivit sursei citate, pe baza acestei Directive a fost aplicată cea mai mare amendă din istoria ANPC, de două milioane de euro, unei companii aviatice care a prejudiciat zeci de mii de consumatori, din România şi din ţările Uniunii Europene, timp de mai bine de un an. O a doua amendă consistentă a fost de 200.000 de euro.

Pe de altă parte, conducerea ANPC a amintit de digitalizarea instituţiei.

„O comunicare susţinută, la nivelul întregii ţări, realizată într-o manieră comodă, pentru a diminua distanţele fizice între diverse regiuni ale ţării – întâlnirile online periodice, înregistrate – dar şi grupurile de lucru între angajaţii instituţiei de pe întreg cuprinsul ţării, pe diverse domenii, realizate cu o frecvenţă sporită, folosind tehnologia actuală de comunicare mobilă, prin whtsapp, au făcut posibile aceste schimbări în modul de lucru şi în tipul rezultatelor înregistrate, pe care ANPC le-a adus, prompt, la cunoştinţa publicului, prin intermediul presei. ANPC se apropie vizibil de momentul în care va deveni o instituţie digitalizată, în urma finalizării unor proiecte europene pe această temă – cel de digitalizare a instituţiei şi cel de realizarea a unei platforme online de consolidare a capacităţii de reglementare, implementare, evaluare şi derulare a activităţilor de soluţionare alternativă a litigiilor. În acest context, a fost introdusă în instituţie utilizarea pe scară largă a semnăturii electronice, a corespondenţei pe mail, în mod intensiv, fiind folosite mesaje standardizate de răspuns, acolo unde este cazul, pentru a economisi timpul alocat activităţilor de rutină, dar şi pentru a reduce drastic tipărirea documentelor pe hârtie”, se arată într-o comunicare a Autorităţii.

Potrivit sursei citate, în cursul anului trecut, au fost înfiinţate patru comandamente noi de vacanţă estivală, în afara celui tradiţional dedicat Mării Negre şi Deltei Dunării, în zonele Valea Prahovei – Braşov – Sibiu – Harghita, Moldova – Bucovina, Maramureş şi Mehedinţi, pentru a supraveghea piaţa, astfel încât turiştii care aleg să-şi petreacă un concediu în România să întâmpine cât mai puţine probleme.

De asemenea, au apărut şase comandamente noi de iarnă, în afara celui tradiţional, de pe Valea Prahovei.

Datele centralizate arată că, prin Comandamentul de iarnă 2022-2023, în acest sezon, au avut loc acţiuni de control în şapte regiuni preferate de către turişti, respectiv: Valea Prahovei, Braşov, Băile Herculane (judeţul Caraş-Severin), Rânca (judeţul Gorj), Bucovina, Maramureş şi Băile Felix.

Cele aproximativ 1.700 de acţiuni de control au fost derulate, timp de 5 săptămâni, în perioada 12 decembrie 2022 – 13 ianuarie 2023, de către 212 comisari ANPC, pentru deplasarea cărora Autoritatea a cheltuit circa 172.000 lei.

În urma neregulilor înregistrate, au fost aplicate mai multe sancţiuni, după cum urmează: 1.504 de amenzi contravenţionale, în valoare de circa 9,8 milioane de lei (încasaţi 1,8 milioane de lei), 793 de avertismente, oprirea definitivă a produselor neconforme, în valoare de aproximativ 735.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 294 de operatori economici, propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 72 de operatori economici, propunerea închiderii temporare pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 10 unităţi, propunerea închiderii temporare pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, pentru două unităţi, precum şi propunerea închiderii definitive a 6 unităţi.

Pe lista abaterilor constatate s-au regăsit folosirea unor produse şi proceduri nesigure; prestarea serviciilor de alimentaţie publică fără autorizaţie; utilizarea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale/data limită de consum depăşite; modificarea stării termice a produselor alimentare; folosirea unor ustensile de bucătărie neconforme; lipsa afişării alergenilor în listele meniu; folosirea unor produse de patiserie cu etichetare incorectă/incompletă; lipsa afişării procentului de grăsime din brânzeturi şi a ţării de origine precum şi a calităţii legumelor şi fructelor; depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare; reutilizarea ambalajelor materiilor prime; folosirea unor produse cu modificări organoleptice, a unora fără elemente de identificare şi caracterizare; depozitarea produselor direct pe paviment; folosirea unor cântare fără verificare metrologică; utilizarea, pentru cazare a unor camere cu neconformităţi (cu cearşafuri şi perne neigienizate, cadă cu mucegai, grătarul caloriferului sau capul de duş ruginite, fără protecţie pentru saltea, cu prosoape şi lenjerie colorate etc.); utilizarea unor blocuri alimentare neigienizate, cu aragazuri cu depuneri de grăsime arsă, spaţii frigorifice cu rugină şi neigienizate, utilaje necurăţate, cu aluat remanent, încăperi cu pereţi, paviment şi suprafeţe necurăţate, cu urme de coroziune, vopsea exfoliată, tăvi murdare, cu resturi grosiere aderente.

Sursă: AGERPRES/Redactor online: Doina Sîrbu/Foto: arhivă

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 16:22

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican

Liderul spiritual pentru 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, după un pontificat de 12 ani. Născut...

Papa Francisc (1936 – 2025), un altfel de suveran la Vatican
Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 15:59

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit

A murit turista în vârstă de 72 de ani, transportată la Spitalul Județean Constanța cu arsuri pe 98% din suprafața corpului, după ce rulota...

Turista grav rănită în incendiul care i-a cuprins rulota, la Băile Puturoasa, lângă Hârșova, a murit
UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 12:10

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite

UPDATE: Minorele au fost identificate în localitatea Isaccea, iar din primele verificări, acestea nu au fost victimele vreunei infracțiuni,...

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:46

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți

Românii călătoresc mult în afara țării și astfel sunt conectați la ceea ce înseamnă designul arhitectural și investițiile sustenabile în...

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 10:37

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW și un mix...

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:00

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat

În prima zi de Paște, până astăzi, 21 aprilie, ora 5.00, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a avut 288 de solicitări în județ....

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:55

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament

Un incendiu izbucnit a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 03:00, într-un apartament de pe Aleea Orhideelor din Constanța. Focul a fost...

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:35

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit rapid cu nava SAR ARTEMIS, în cadrul unei operațiuni de evacuare...

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța