„Eminescu este un dar pe care l-am primit, nu se știe de unde și care, efectiv, a făcut o Revoluție în Limba Română!“ Un interviu cu prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, despre Ziua Culturii Naționale
Publicat de Adrian Băncilă, 15 ianuarie 2023, 12:56
Să celebrăm Ziua Culturii Naționale este un foarte frumos gest, dar în același timp este și un gest care ascunde și o mare ipocrizie! Îl preamărim, cum spunea Pleșu într-un articol, îl faraonizăm pe Eminescu într-o singură zi și în rest, în toate celelalte, suntem complet nepăsători, nu numai față de marele poet al românilor, dar și față de Cultură, în general. Mi-aș dori ca sărbătoarea Zilei Culturii Naționale să nu fie o sărbătoare de ocazie, ci să trăim un sărbătoresc, la un nivel mai modest, în fiecare zi! Iată ideea pe care a subliniat-o prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici într-un interviu acordat pentru Radio Constanța.
Domnule Angelo Mitchievici, care este semnificația profundă a acestei Zile, Ziua Culturii Naționale?
Semnificația profundă a Zilei Culturii Naționale nu se poate spune în două cuvinte, dar aș vrea să subliniez faptul că nu este o coincidență faptul că-l avem, de fapt ca personaj emblematic pe Mihai Eminescu atunci când sărbătorim Ziua Culturii Naționale. Semnificația pe care eu o văd, nu știu dacă este o semnificație transcendentă, faptul că-l punem pe Eminescu în față, înseamnă că acordăm, de fapt, Literaturii un loc important, să nu zicem primul loc. Socotim poezia ca fiind una din Artele majore și cele în măsură să exprime profunzimea sufletului românesc.
Am vorbit despre semnificație în termenii a probabil ceea ce ar trebui să fie! Faptul că nu este așa o vedem în fiecare dintre zilele care nu sunt Ziua Culturii Naționale și în care Cultura este un epi-fenomen, este un fapt secundar, intră la ȘI CELELALTE, pentru că înconjurăm de nepăsare absolut tot ceea ce ține de valori. Lucrul acesta se vede pe toate palierele existenței noastre în societate. Deci este un foarte frumos gest, dar în același timp este și un gest care ascunde și o mare ipocrizie pentru că nu ne interesează cu adevărat aceste valori. Ne interesează pur și simplu să avem o Zi a Culturii Naționale pe care să o înconjurăm de un festivism care de cele mai multe ori e gol de substanță, sună ca o tinichea, și în rest ne întoarcem la ale noastre. Cum spunea și Pleșu: Îl preamărim, îl faraonizăm pe Eminescu într-o singură zi și în rest, în toate celelalte, suntem complet nepăsători, nu numai față de marele poet al românilor, dar și față de Cultură, în general. Mi-aș dori ca sărbătoarea Zilei Culturii Naționale să nu fie o sărbătoare de ocazie, ci să trăim, într-un fel, un sărbătoresc la un nivel mai modest, dar în fiecare zi.
Cum am putea să-l aducem pe Eminescu în viața noastră de zi cu zi?
Citind, pur și simplu citind literatură română, de ieri, de azi, literatură contemporană, literatura marilor scriitori, inclusiv literatura marilor clasici. Mergând la Teatru pentru a vedea piesele unor autori români puse în scenă, dar nu neapărat numai autori români. Chiar dacă este vorba despre cultură națională nu trebuie să uităm că această cultură reverberează în marea cultură europeană. Noi nu suntem o cultură izolată. Eminescu a fost socotit ultimul mare romantic. Romantismul aparține continentului Europa, nu avem romantism în China, sau în Noua Zeelandă sau în Indonezia.
Consider că cel mai frumos și mai simplu exercițiu de cultură, poate fi predat acasă, când mama, sau tata, deschide o carte în fața copilului!
Așa e! În mod cert avem o cultură, dar noi nu suntem în ea, în propria noastră cultură! Avem o cultură, avem romancieri contemporani excepționali, avem poeți interesanți contemporani, regizori remarcabili. Să nu credem că nu există o cultură română și că nu există o cultură română realmente performantă și valoroasă. Avem o cultură, noi trecem pe lângă ea și evident, ea trece pe lângă noi!
Domnule Angelo Mitchievici, cât din ceea ce suntem noi astăzi, din ceea ce gândim, vorbim sau scriem îi datorăm lui Mihai Eminescu?
Îi datorăm mai mult decât credem, pentru că Eminescu, am spus-o într-o conferință, face o demonstrație la sfârșitul secolului al XIX- lea, unică și prima de acest fel. El demonstrează, prin poezie, că limba română este capabilă să atingă expresiile cele mai elevate, să exprime chiar concepte, idei, reflecții, dar mai mult decât atât, să fie recipientul unui imaginar extraordinar, fabulos. Eminescu arată că limba română, este primul care o demonstrează, că limba română are capacitatea, alături de toate limbile europene, de a încorpora idei în verb poetic și că este o limbă extrem de complexă și întru totul nobilă. Dacă veți compara, oricine poate să compare cu Grigore Alexandrescu, cu Bolintineanu, cu poeții epocii, Cezar Bolliac, Alecsandri, veți vedea că este o distanță, între poezia acestora și poezia lui Eminescu, ca de la Pământ la Lună! Este șocantă apariția lui Eminescu în limba română, este ca un miracol, pentru că poeziile tuturor celorlalți par de o stângăcie jenantă în raport cu poezia eminesciană. Nu pentru că ceilalți nu sunt valoroși, ei sunt oamenii epocii lor și scriu bine, dar Eminescu are ceva ce realmente nu are reper în epocă! Nivelul la care ridică poezia este atât de înalt încât el nu va mai fi atins foarte curând. Nici de către poeții simboliști. Abia târziu un Blaga, un Arghezi, un Ion Barbu, mai ajung la un nivel al poeziei comparabil și făcând o revoluție în limbaj, cu cel al poeziei eminesciene.
Limbajul eminescian înnobilează limba vorbită, iradiază limba vorbită. Deodată ridică standardul, ștacheta limbii foarte, foarte sus! Eminescu este un dar pe care l-am primit, nu se știe de unde, și care, efectiv, a făcut o Revoluție în Limba Română!
Vă mulțumim!
Redactor: Silvia Pascale/Foto: Silvia Pascale/Redactor online: Adrian Băncilă
