Doi bărbați, surpriși în timp ce pescuiau ilegal cu plase monofilament pe lacul Sinoe
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 ianuarie 2023, 10:14
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetățeni români în timp ce transportau cu ajutorul unei ambarcaţiuni cantitatea de 50 kg de pește proaspăt, pentru care nu dețineau documente justificative. Totodată, în urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperite și 600 metri de plase monofilament.
Potrivit Gărzii de Coastă, în data 12.01.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au supravegheat o ambarcaţiune cu motor, în zona lacului Sinoe – Canalul Edighiol, în care se aflau două persoane. Acestea au fost somate și interceptate de polițiștii de frontieră, ocazie cu care au observat în barcă o cantitate însemnată de pește, specia crap, subdimensionat și mai multe plase de pescuit monofilament.
În cadrul verificărilor suplimentare s-a stabilit faptul că cele două persoane depistate sunt cetăţeni români, în vârstă de 53, respectiv 55 de ani, ambii din localitatea Corbu, județul Constanța iar în barcă se afla cantitatea de 50 de kg de pește şi plase monofilament în lungime de 600 metri.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar plasele, ambarcațiunea și motorul aferent au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “deținerea şi transportul de pește, fără documente legale și deținere/pescuitul cu unelte, scule neautorizate și pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”.
Redactor – Daniel Țăndăreanu