Ascultă Radio România Constanța Live

Gimnastica românească la ora bilanțului pe 2022

Gimnastica românească la ora bilanțului pe 2022

Publicat de Catalin Donose, 28 decembrie 2022, 09:32

Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat, că 2022 a fost un an încărcat şi greu, cu multe frământări, probleme medicale şi financiare, dar chiar şi în aceste condiţii obiectivele propuse au fost îndeplinite.

‘A fost un an încărcat, un an greu, dar un an pe care îl apreciez la nivelul rezultatelor sportive şi anume că ne-am atins obiectivele pe care ni le-am propus. Avem un total de 22 de medalii din care 6 sunt de aur cele trei discipline consacrate. Nu pot să spun că am avut în strategia federaţiei, referitor la loturile de seniori şi juniori, vreun obiectiv pe care să ni-l propunem anul acesta şi să nu-l atingem. Cu toate frământările, problemele medicale şi dificultăţile financiare, eu cred că suntem într-un bilanţ bun. 2022 ne dă încredere şi speranţă că anul viitor, care va fi unul de foc, ţinând cont de obiectivul principal de calificare cu echipele la Jocurile Olimpice de la Paris’, a spus preşedinta.

‘La Campionatele Europene am avut rezultatele pe care le-am aşteptat la fete, absolut de excepţie, deci suntem mulţumiţi de ce am realizat. La băieţi am atins nivelul de performanţă pe care speram să-l atingem, asta deşi am schimbat colectivul de antrenori la începutul anului şi am reuşit calificarea la Campionatele Mondiale’, a adăugat ea.

În 2022 una dintre probleme a fost legată de accidentări, preşedinta dând exemplul Marei Ceplinschi, sportivă care a avut nevoie de o intervenţie chirugicală şi o recuperare îndelungată în acest an.

‘Problemele principale la fete au fost legate de starea de sănătate a sportivelor. Au fost accidentări din urmă, deci nu au venit în 2022. Însă calendarul competiţional nu ne-a dat răgazul să le rezolvăm. Schimbarea strategiei Federaţiei Internaţionale de Gimnastică privind calificarea la Jocurile Olimpice a fost comunicată în clar undeva la jumătatea anului, iar ea anunţa posibilitatea reluării întregului proces de calificare începând cu 2023. În acel moment am schimbat strategia şi ne-am concentrat pe tot ce înseamnă intervenţii chirugicale şi refacere medicală pentru sportivele care sunt de bază în lotul de senioare al României. Un exemplu este Mara Ceplinschi, care a avut iniţiat accidentare minoră… de fapt, nici nu o putem numi accidentare, ci mai degrabă un defect în zona metatarsienelor care a necesitat o intervenţie prin montarea unei capse care să-i ţină nemişcate oasele până se solidifică. Procesul a fost unul lent, dar Mara este bine acum, se antrenează’, a explicat Carmencita Constantin.

În ceea ce priveşte dificultăţile financiare, acestea au putut fi depăşită cu ajutorul donaţiilor şi prin contribuţiile autorităţilor publice locale care au finanţat o mare parte din competiţiile organizate de FRG.

‘Am avut şi probleme financiare, e cunoscut faptul că am apelat în spaţiul public inclusiv la donaţii. Iar donaţiile au venit şi ni s-a confirmat faptul că gimnastica este iubită de români. Ele ne-au completat resursele în acest an. Chiar pot să spun că am avut o donaţie cu destinaţie clară, premierea sportivilor din Cupa României, este vorba de o sumă de 5.000 de euro venită de la o persoană fizică. Dar per total nu a fost uşor, anul a fost unul foarte nesigur din punct de vedere financiar. Trebuie să punctez însă la capitolul finanţare un succes remarcabil al federaţiei care ne-a ajutat să putem organiza toate competiţiile pe care ni le-am propus. Este vorba despre parteneriatele realizate pe baza unor proiecte scrise şi aprobate cu autorităţile publice locale. Trebuie să mulţumesc de asemenea Ministerului Sportului şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru ajutor, pentru că aceste două instituţii reprezintă pilonii noştri de sprijin. Din păcate, constatăm că nu se rezolvă lucrurile legate de predictibilitatea financiară, de care se lovesc toate federaţiile din România. Ca un exemplu, noi avem de făcut plăţi acum pentru participarea în competiţii oficiale din calendarul internaţionale din 2023. Iar aceste plăţi nu le putem încadra în bugetul de anul acesta, dar trebuie să le facem, pentru că suntem ONG-uri bugetare care trebuie să închidă anul financiar. Din păcate, deşi semnalăm mereu aceste dificultăţi, ele nu se rezolvă’, a menţionat oficialul FRG.

Cazul sportivei Amalia Puflea, care i-a acuzat în mass media de agresare fizică şi verbală pe antrenorii Lucian Sandu şi Gina Gogean, a reprezentat ‘un atac la nivelul de performanţă al echipei naţionale a României’, consideră Carmencita Constantin.

‘Sunt foarte tristă că acest lucru s-a întâmplat, sunt foarte tristă că mediatizarea a fost mai mult decât excesivă. Personal consider că Amalia este un copil care a pierdut fantastic de mult din acest scandal mediatic. Ea ar fi fost la un cu totul alt nivel acum şi acolo i s-ar fi cuvenit să fie dacă acest scandal mediatic nu ar fi avut loc şi ea nu ar fi pierdut patru luni de antrenamente şi probabil că va mai pierde în continuare. Eu la acest moment, eu nu ştiu unde este Amalia, ea nu e nici la Deva şi nici la Bârlad. Nu ştiu dacă se antrenează şi eu nu pot decât să regret deruta totală a celei mai bune sportive române din lotul de junioare. Deci ea era speranţa noastră numărul unu. Tot ce s-a întâmplat în ultimele patru luni nu a făcut decât să afecteze parcursul acestui copil minunat. Pe de altă parte, şi îmi asum ce spun, acest caz a fost un atac la nivelul de performanţă al echipei naţionale a României. Pentru că nici la Deva lucrurile nu stau foarte bine, lucrurile sunt perturbate şi acolo, atât emoţional, cât şi din punct de vedere al siguranţei. Copiii de acolo se simt nesiguri, nebeneficiind de sprijinul antrenorilor cu care s-au pregătit în ultimii 4-5 ani. Aşa că lucrurile nu sunt uşoare, încercăm să le ţinem sub control şi cred că suntem pe drumul de a stabiliza totul, cel puţin emoţional, şi de a ne întoarce la nivelul de motivaţie de dinainte’, a precizat preşedinta.

Obiectivele principale ale FRG în 2023 sunt reprezentate de calificarea echipelor feminină şi masculină ale României la Jocurile Olimpice de la Paris.

‘Vom continua să avem ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu echipele. Primul pas este în aprilie, la Campionatele Europene din Antalya, unde vrem să ne jucăm cartea şi să ne calificăm la Campionatele Mondiale. Iar la Mondiale ne dorim să ocupăm unul dintre cele 12 locuri calificabile la Paris. În cazul nedorit că nu se va întâmpla, noi vom continua cu obiectivul de calificare la nivel individual, atât la fete, cât şi la băieţi, lucru care se va face din rezultatele anterioare plus rezultatele din Cupele Mondiale din 2023 şi începutul lui 2024. Apoi avem obiectivele de la gimnastica aerobică, unde ne dorim să rămânem în ierarhia mondială, precum şi obiectivele legate de gimnastica pentru toţi, unde ne dorim să creştem din ce în ce mai mult în toate regiunile ţării’, a precizat oficialul FRG.

Gabriel Burtănete, Ana Maria Bărbosu şi Gabriel Bocşer sunt cei mai buni sportivi ai Federaţiei Române de Gimnastică.

‘Noi desemnăm cei mai buni gimnaşti pe fiecare disciplină. La gimnastică masculină îl avem pe Gabriel Burtănete, pe Ana Maria Bărbosu la feminin, iar la aerobic pe Gabi Bocşer. Într-un clasament al tuturor sporturilor cel mai bun de departe este David Popovici. El este un fenomen, un copil inteligent, ancorat în realitate. Modul în care se antrenează şi în care abordează sportul de performanţă reprezintă un model în sine. Eu îi doresc sănătate, sănătate, sănătate, putere şi un dram de noroc’, a mai spus Carmencita Constantin.

La Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Liverpool, cel mai bun rezultat a fost obţinut la masculin de Gabriel Burtănete, care s-a clasat pe locul al patrulea în finală la sărituri. În concursul pe echipe la masculin, România s-a clasat pe poziţia a 19-a în calificări. La feminin (unde nu am avut echipă), aflată la prima sa participare la Mondiale, Ana Maria Bărbosu a obţinut locul 20 la individual compus.

La Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Munchen, la feminin Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul 4 la sol, pe 7 la individual compus şi pe 8 la bârnă, iar în concursul pe echipe România a încheiat pe locul 9. La masculin, Gabriel Burtănete s-a clasat pe poziţia a cincea la sărituri, în timp ce în competiţia rezervată echipelor masculine, România a ratat calificarea în finală, ocupând locul 10 în calificări.

În cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică pentru junioare desfăşurate tot la Munchen, România a obţinut 6 medalii prin: Sabrina Voinea (aur la sărituri şi bronz la sol), Amalia Puflea (aur la sol şi bronz la bârnă), Amalia Ghigoarţă (argint la individual compus) şi argint în proba de echipe.

La cea de-a XVI-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, de la Banska Bystrica (Slovacia), gimnastica românească a obţinut 4 medalii: aur – echipa feminină de gimnastică artistică (Amalia Puflea, Amalia Ghigoarţă şi Sabrina Voinea), Amalia Puflea (sol şi bârnă), argint – Amalia Puflea (individual compus).

La Jocurile Mondiale de la Birmingham (Statele Unite), România a obţinut la gimnastică aerobică trei medalii, una de argint şi două de bronz. La dans aerobic, echipa României, formată din Sandra Dincă, Sarmiza Niculescu, Daria Mihaiu, Mirela Frîncu, Leonard Manta, Mihai Alin Popa, Darius Branda şi Antonio Surdu, s-a clasat pe locul doi în finală. La grup, Gabriel Bocşer, Daniel Ţavoc, Leonard Manta, Mihai Alin Popa, Darius Branda şi Antonio Surdu s-au clasat pe locul al treilea. Tot bronz au câştigat la trio sportivii Gabriel Bocşer, Daniel Ţavoc şi Miruna Iordache.

România a cucerit medaliile de argint pe echipe la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Guimaraes (Portugalia).

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

 

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări