CONSTANŢA: Consilierii județeni sunt convocați în ultima ședință ordinară din acest an
Publicat de Doina Sirbu, 15 decembrie 2022, 12:32
Consilierii județeni constănțeni sunt convocați în ultima ședință ordinară din acest an, care va avea loc sătămăna viitoare, marți, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ.
Pe ordinea de zi a ședinței se află 24 de proiecte. Printre acestea se numără rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli a județului Constanța si a Regiei Județene de Drumuri și Poduri, dar și transferul Muzeului de Artă Populară, din domeniul public al UAT Municipiul Constanța în domeniul public al UAT Județul Constanța.
Consilierilor județeni li se mai supune, spre aprobare, construirea unui corp nou-Centru de diagnostic tratament și cerecetare în Nutriție și Sănătate – la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța și proiectul privind desemnarea administratorilor provizorii ai Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța.
Redactor: Dana Malciu/Editor online: Doina Sîrbu