Vreme închisă în Dobrogea
Publicat de , 23 noiembrie 2022, 07:42
Temperaturile vor creşte din nou, iar vremea în Dobrogea va deveni caldă pentru această perioadă – anunţă meteorologii. Astăzi vor fi până la 17 grade ziua şi cel puţin 7 grade noaptea, dar cerul va fi mai mult noros şi va ploua în general slab.
Şanse de ploaie vor fi şi mâine şi maxime de 14 grade ziua, în timp ce minimele vor coborî până la 2 grade, iar spre sfârşitul săptămânii vremea va deveni normală termic pentru această dată, cu 10 – 11 grade ziua şi minime ce pot coborî până la pragul îngheţului.