Statul român se pregăteşte să preia pachetul majoritar de acţiuni de la Blue Air
Publicat de , 17 noiembrie 2022, 18:13
Statul român se pregăteşte să preia pachetul majoritar de acţiuni de la Blue Air, după ce compania aeriană nu şi-a achitat ratele şi dobânzile la creditul de 300 de milioane de lei obţinut în 2020 cu garanţie guvernamentală.
Ministerul de Finanţe a cerut, astăzi, băncii prin care s-a acordat împrumutul, să execute scrisorile de garanţie.
Demersul a fost necesar ca urmare a neîndeplinirii în mod repetat de către Blue Air a obligațiilor asumate în cadrul ajutorului de stat oferit de statul român, respectiv de faptul că nu și-a achitat dobânzile și ratele de capital aferente creditului contractat cu garanția statului, se explică în poziția exprimată de Ministerul de Finanțe.
În notă se menționează, de asemenea, că EximBank este singura instituție îndreptățită în mod unilateral să solicite executarea scrisorii de garanție, în conformitate cu prevederile legale.
Garanția depusă de către Blue Air la momentul acordării ajutorului de stat cuprindea, printre altele, cele șase aeronave pe care le deține compania, un teren intravilan situat în București și 75% din acțiunile companiei.
Amintim că Blue Air și-a suspendat toate zborurile de la începutul lunii septembrie, iar de atunci a tot căutat investitori care să ajute la salvarea companiei.
Sursa: RRA / Editor online: Alina Enache / Foto: Agerpres