Sfinții Mihail și Gavriil, patronii spirituali ai Jandarmeriei Române
Publicat de Doina Sirbu, 8 noiembrie 2022, 10:57
În ziua de 8 noiembrie, Jandarmeria Română îi sărbătorește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, aceștia fiind ocrotitorii Armei.
Sărbătoarea religioasă reprezintă o zi a tradiției creștine, reper spiritual și profund, având conotații deosebite pentru toți jandarmii români, care, asemenea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, cei care luptă în oastea cerească pentru respectarea poruncilor lui Dumnezeu, asigură respectarea legilor oamenilor pe pământ. În general, îngerii ocrotesc popoare, localități și oameni, însă încă din antichitate, Sfinții Arhangheli au fost adoptați ca patroni spirituali sau ocrotitori ai împăraților și regilor, ai conducătorilor de oști, ai armatelor care apără pe oameni de primejdii, fiind simboluri ale luptei împotriva răului.
Sfântul Arhanghel Mihail e reprezentat în iconografie în haine de ostaș, având în mână o sabie de foc și simbolizează ,,legea”, fiind apărător al dreptății și al adevărului, numit de Biserică ,,înger ale legii”. El este cel care, în momentul căderii unor îngeri, a strigat: ,,Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, restabilind ordinea.
Sfântul Arhanghel Gavriil simbolizează ,,ordinea”, fiind asociat cu pacea, armonia, milostenia, siguranța și binele comun, fiind numit ,,înger al harului”. Astfel, activitatea jandarmilor români este orientată să se desfășoare pe cele două coordonate: lege și ordine.
Editor online: Doina Sîrbu/Foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea