De astăzi, Spitalul Municipal Mangalia nu mai poate asigura linia de gardă pentru specialitatea Pediatrie
Publicat de Adrian Băncilă, 22 octombrie 2022, 09:52
Copiii care au nevoie de îngrijiri medicale în weekend sau în timpul săptămânii, după ora 14.00, vor fi redirecționați spre Spitalul de Urgență.
Managerul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan, a declarat că s-a ajuns în această situație, după ce unul dintre medicii pediatri din cadrul unității sanitare s-a îmbolnăvit și nu mai poate profesa, iar altul și-a dat demisia din motive personale.
Alina Dan spune că a făcut nenumărate solicitări către Direcția de Sănătate Publică și colegii din teritoriu, dar fără un rezultat concret. Astfel, până la 1 noiembrie, când la Mangalia va ajunge un medic pediatru prin transfer, grăzile sunt suspendate temporar.
Managerul mai spune că în a doua parte a lunii noiembrie, gărzile din specialitatea Pediatrie ar putea fi asigurate și de medicii rezidenți din ultimul an, care sunt acum în perioada examenelor.
Redactor: Cătălina Radu/Foto: Primăria Mangalia/Redactor online: Adrian Băncilă