Liceenii fără BAC se pot înscrie la colegii
Publicat de Florentina Stan, 11 septembrie 2014, 09:33
Absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat îşi vor putea continua studiile începând din toamnă la colegii. Potrivit metodologiei adoptate de Ministerul Educaţiei, aceste colegii pot fi înfiinţate de orice instituţie de învăţământ acreditată.
Colegiile vor fi finanţate integral de către solicitanţi. Pot avea o durată de studii de la unu la trei ani, în funcţie de complexitatea calificării, pentru care există programe de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate.
Instituţiile de învăţământ acreditate, care doresc să organizeze colegii, în vederea aprobării acestora, trebuie să prezinte Ministerului Educaţiei, până la data de 20 octombrie, lista calificărilor oferite de colegii, însoţită de planul de şcolarizare şi numărul de locuri pentru fiecare domeniu. Fiecare instituţie de învăţământ superior, care va organiza colegii, îşi poate elabora apoi o metodologie proprie de admitere, în conformitate cu ordinul de ministru privind criteriile generale de admitere în învăţământul postliceal.
Transferul absolvenţilor anului I din cadrul colegiilor în anul II sau III de facultate, aşa cum au anunţat unii dintre rectorii universităţilor particulare, nu este posibil, întrucât la această dată nu există cadru legal.