Traian Băsescu: Cred în Elena Udrea indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că n-o abandonez
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 februarie 2015, 14:22
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, că el crede în Elena Udrea, singurul partener politic care i-a mai rămas din foştii lideri PDL, indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe el că n-o abandonează, subliniind că şi-ar putea schimba decizia după un verdict al judecătorilor.
„Cu siguranţă atunci când procesul se va derula va fi capabilă să îşi dovedească nevinovăţia. Cred în omul ăsta indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că încă n-o abandonez. Nu pot să abandonez ideea că un om care mi-a fost atât de loial peste noapte devine un om indezirabil. A fost partenerul meu politic, singurul care a mai rămas sau printre foarte puţinii care au mai rămas din foştii lideri ai PDLşi aşa cum eu o ştiu se va bate să-şi dovedească nevinovăţia”, a declarat, miercuri, fostul preşedinte Traian Băsescu, la sediul PMP, după ce şi-a luat în primire biroul.
Băsescu a mai precizat că „singurul moment” în care ar putea să-şi schimbe poziţia ar fi „dacă judecătorii, când se va termina procesul, vor spune altfel”.
Întrebat dacă a înţeles semnul făcut de Elena Udrea luni în Parlament, pe care unii l-au caracterizat drept „mafiot”, Băsescu a spus că nu ştie şi că n-a văzut dezbaterile din Parlament.