În ultima săptămâna a lunii septembrie este Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz
Publicat de Doina Sirbu, 26 septembrie 2022, 17:02
Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz este o iniţiativă a Federaţiei Internaţionale a Surzilor şi a fost lansată pentru prima dată în 1958, la Roma, în Italia. De la sărbătorirea pe parcursul unei zile, evenimentele devenind tot mai numeroase, s-a decis celebrarea pe durata unei săptămâni şi a fost aleasă ultima săptămâna a lunii septembrie.
Despre acest subiect am vorbit cu Rodica Halus, interpret în limbajul semnelor.
În Constanța avem o asociație a surzilor. Am întâlnit un beneficiar, o doamnă pe care am să o rog să se prezinte. “Mă numesc Deac Elena Doina”.
Rep.: Cum vă descurcaţi?
„Mă descurc foarte bine”, ne-a spus doamna Deac.
Rep.: Aveți nevoie de interpret cum este doamna Halus?
“Bineînțeles că da”, ne-a spus doamna.
“Este nevoie neapărat de interpret și pot eu personal să vă dau exemple”, spune Rodica Halus.
Rep.: Dumneavoastră, care sunteți angajata asociației?
„Eu sunt angajată asociației. Da. În calitate de interpret merg împreună cu persoanele surde care solicită la notar, în justiție, la Casa de Pensii, la Casa de Sănătate, la unele bănci și la unele cabine medicale”, a precizat Rodica Halus.
Rep.: N-ar fi bine ca instituțiile publice să aibă un interpret pentru persoanele cu deficiență de auz sau pentru surzi?
“Ar fi bine. Nu există”, spune doamna Deac.
Rep.: La piață, când mergeți, în autobuz, în taxi, cum vă descurcați?
“Cam greu, cam greu, într-adevăr”, spune Rodica Halus.
“Depinde și de educație”, spune doamna Deac.
Rep.: Cum ați sărbătorit în Constanţa?
“Am sărbătorit Ziua Internaţională foarte frumos. Am sărbătorit la restaurant, ca o dovadă că suntem uniţi, că suntem o comunitate frumoasă. Am crescut împreună, am învățat împreună, am trăit împreună la școli şi aici la fel, la filiala Constanţa. Ea se simte ca un om normal alături de ceilalţi auzitori”, spune Rodica Halus.
Cei aproximativ 300 de membri pe care îi are asociația ar merita, în schimb, mai mult respect din partea autorităților și un sediu măcar decent în Constanța.
Redactor – Cecilia Pătrăhău / Redactor online – D. Sîrbu / Foto – Cecilia Pătrăhău