CONSTANŢA: Locuitorii oraşului pot decide, în mod direct, cum este cheltuită o parte din bugetul local

Publicat de Doina Sirbu, 20 septembrie 2022, 14:48
Locuitorii municipiului Constanța pot să decidă, în mod direct, cum este cheltuită o parte din bugetul orașului. Este vorba despre bugetarea participativă, un principiu aplicat în mai multe orașe din țară, conform căruia cetățenii înaintează propuneri privind realizarea unor proiecte care țin de viața comunității.
Primăria Constanța primește, în această perioadă, propuneri din partea cetățenilor, care pot fi depuse pe pagina de internet a instituției, la secțiuea ”Tu decizi!”.
“Perioada de depunere a proiectelor va dura aproape o lună, până pe 16 octombrie după care este o etapă de analiză a acestor proiecte, care se face de către o comisie stabilită prin hotărâre a Consiliului Local. Se afișează proiectele eligibile după care urmează etapa de vot între 7 noiembrie și 4 decembrie, urmând ca pe 13 decembrie să se afișeze rezultatul final cu lista celor 10 proiecte din 10 domenii diferite care ar urma să fie finanțate anul viitor”, a declarat Florin Cocargeanu, viceprimar al municipiului Constanța.
Redactor – Bogdan Comşa / Redactor online – D. Sîrbu / Foto – Primăria Constanţa