Proiectul Aegean Baltic Corridor
Publicat de , 11 februarie 2015, 12:02
Bulgaria, România, Ungaria şi Grecia intenţionează să promoveze la nivelul Uniunii Europene un proiect de interconectare a reţelelor naţionale de gaze naturale, denumit Aegean Baltic Corridor şi pentru care vor solicita finanţarea din partea Comisiei Europene.
Proiectul Aegean Baltic Corridor ar avea rolul de interconecta sistemele de transport al gazelor naturale din Grecia, România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, cu scopul de a creşte securitatea alimentării cu gaze naturale în Europa centrală şi de Est.
La iniţiativa ministrului bulgar al energiei, reprezentanţii Bulgariei, României, Ungariei şi ai Greciei au analizat oportunitatea şi disponibilitatea celor patru state membre de a constitui un subgrup de lucru destinat promovării Coridorului Vertical (proiectul Aegean Baltic Corridor), cu intenţia declarata de a fi abordat la nivel regional şi de a fi propus spre finanţare Comisiei Europene.