Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 11 februarie

Calendarul zilei – 11 februarie

Publicat de Codrin RAITA, 11 februarie 2015, 08:54

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Paris: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Franţa (10 – 11 feb.)

– Senat
* ora 10:30 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente
• ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – Sala Avram Iancu

– Camera Deputaţilor
* ora 10:00 – şedinţă în plen
* la înch. șed. de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

– Ministere
*  Are loc ceremonia ocazionată de întoarcerea din Afganistan a ultimului contingent de ofițeri și subofițeri ai Ministerului Afacerilor Interne, care a participat la misiunea NATO-ISAF, încheiată la finalul anului trecut – ora 10:00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Piaţa Revoluţiei nr.1A. Cu această ocazie, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea va acorda distincții angajaților Ministerului Afacerilor Interne pentru modul în care și-au făcut datoria pe timpul misiunii din Afganistan
* Târgu – Jiu: Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, se întâlneşte cu sindicaliştii din minerit şi energie şi reprezentanţi ai administraţiei Complexului Energetic Oltenia – ora 10:00, la Prefectura Gorj

– Justiţie
* Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 urmează să analizeze posibilitatea eliberării omului de afaceri Gheorghe Copos, după ce a executat o treime din pedeapsă, în urma contopirii condamnărilor totale la 4 ani de închisoare, primite în dosarele Loteria I şi cel privind transferurile de jucători, iar Comisia de la Penitenciarul Rahova a aprobat eliberarea condiţionată a acestuia
* La Judecătoria Sectorului 1 are loc un nou termen în dosarul în care Mihai Necolaiciuc ar fi ordonat, în perioada în care era director general al CFR, achiziţii ilegale în valoare de peste 18 milioane de euro
* Ploieşti: Şedinţa de bilanţ pe anul 2014 a Curţii de Apel Ploieşti – ora 13:00. Invitaţi: ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, preşedintele CSM, Marius Tudose, şi procurorul general, Tiberiu Niţu

– Cultură
* De la ora 11:00, dramaturgul Matei Vișniec participă la o întâlnire cu studenții Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion – la sediul din Calea Călăraşilor. Tot astăzi, de la ora 19:00, Matei Vişniec participă la Cafeneaua Critică, moderator – Ion Bogdan Lefter – la Club A. Matei Vișniec, stabilit în prezent în Franţa, se află în România pentru a lansa romanul „Negustorul de începuturi de roman″, câştigătorul premiului literar „Augustin Frăţilă” – ediţia a III-a, precum și volumul de teatru „Omul din care a fost extras răul”
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia „ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX”, deschisă la parterul Galeriei Naţionale până pe 29 martie 2015 – ora 16:30
* De la ora 18:00, la Hotel Athenee Palace Hilton, sala „Le Diplomat”, are loc „Gala Premiilor Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film 2015”, în cadrul căreia se vor celebra personalități ale cinematografiei din România și Republica Moldova – Str. Episcopiei nr. 1-3
* Teatrul „Elisabeta” din București, în parteneriat cu Fundaţia „George Enescu” prezintă, în cadrul stagiunii „ClassiCameral”, concertul cu titlul „Mozart by Night”, susţinut de Cvartetul „Artmusik” – ora 19:00
* Are loc primul concert, „Valentine’s Jazzy” din 2015 al „Stagiunii de jazz” – ora 19:00, la Teatrul Act, Cal. Victoriei nr.126. „Stagiunea de jazz” este organizată la inițiativa bateristului Vlad Popescu, de Radio România Cultural și Orchestrele și Corurile Radio
* Bistriţa: În perioada 11 – 13 februarie, se desfăşoară Zilele Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, ocazie cu care vor avea loc mai multe concerte şi spectacole. Astăzi, de la ora 16:00, Sala festivă va găzdui un concert de pian susţinut de elevii liceului, iar de la ora 19:00, la Sinagogă, va avea loc un concert omagial „Tudor Jarda” susţinut de Orchestra de cameră a elevilor liceului, dirijor prof. Cătălina Popa
* Braşov: Se desfăşoară Gala Premiilor 2014 pentru Cultură – ora 18:00, la Centrul Cultural Reduta
* Caransebeş: Conferinţă de presă organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă – ora 12:00
* Reşiţa: Conferinţă de presă prilejuită de deschiderea Festivalului de Teatru „Scena ca o stradă” (15-22 februarie) – ora 11:00, la Palatul Cultural
* Berlin: Pelicula „Aferim!”, cel mai nou lungmetraj al lui Radu Jude şi singurul film românesc aflat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin (5-15 feb.), va avea premiera mondială, astăzi, la ora locală 16:00, la Berlinale Palast, în prezenţa actorilor şi a echipei de producţie
* Ierusalim: În cadrul celei de-a XXVII-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte (8 – 12 feb.), scriitorul ieşean, Cătălin Mihuleac, îşi prezintă, de la ora 14:00, cel mai recent volum, „America de peste pogrom”, în cadrul unei dezbateri pornind de la cărţile „Pogromul de la Iaşi”, de Radu Ioanid şi „Bunica fetiţă şi povestea ei”, de Suzana Raweh şi Dafna Schoenwald. De asemenea, de la ora 16:00, are loc o discuţie despre cărțile „Revolta Orientului”, de Carmen Gavrilă şi „Oamenii eternităţii nu se tem niciodată”, de Shani Boianjiu
* SUA: Institutul Cultural Român din New York va organiza patru evenimente de teatru şi poezie românească, în SUA şi Canada, în luna februarie, care îl au ca protagonist pe actorul Constantin Chiriac. Turneul nord-american se va desfăşura sub genericul „Un actor despre Marele Teatru şi rolurile sale! Poezia Teatrului şi Teatrul Poeziei!”, un amplu recital liric de poezie religioasă, care selectează poeme din trei secole de istorie a poeziei române. Primul eveniment va avea loc astăzi, la sediul ICR New York, sala Auditorium, unde actorul Constantin Chiriac va interpreta fragmente din rolurile pe care le joacă în spectacolele Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu – ora 19:00
* SUA: Cu sprijinul ICR New York, se desfăşoară College Art Association (CAA) Conference – eveniment ajuns la ediția 103 și care va avea loc la New York, în perioada 11-14 februarie. La această masă rotundă, participanții vor aborda problematica beneficiilor și provocărilor pe care le implică dezvoltarea și angajarea comunităților artistice în afara marilor centre culturale, la nivel național și internațional

Aniversări – Comemorări

– Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1841: S-a născut Ioan D. Caragiani, folclorist şi traducător; s-a ocupat de folclorul, limba şi istoria aromânilor; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1921)

– 1861, 11-12: Are loc conferinţa de la Alba-Iulia cu participarea reprezentanţilor tuturor “naţiunilor” şi a confesiunilor din ţară, la care delegaţii maghiari cer introducerea prevederilor Legii electorale a Ungariei de la 1848, cu scopul lichidării autonomiei Transilvaniei şi încorporarea acesteia la Ungaria; delegaţii români se opun, însă, adoptării vreunei hotărâri prin care Transilvania să se reîntoarcă la starea de lucruri din 1848

– 1866, 11/23: Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866), este silit să abdice, ca urmare a complotului organizat de conservatori şi liberalii radicali, şi este exilat

– 1880, 11/23: Grecia recunoaşte oficial independenţa României – 135 de ani

– 1880: S-a născut episcopul greco-catolic Ioan Bălan, unul dintre clericii importanţi ai Bisericii Române Unite; a publicat numeroase lucrări liturgice şi canonice, precum şi o nouă traducere a Noului Testament; arestat în octombrie 1948, a fost dus la mănăstirile Dragoslavele şi Căldăruşani; între anii 1950 şi 1955 a fost închis la Sighet, apoi a avut domiciliu forţat la mănăstirile Curtea de Argeş şi Ciorogârla (m. 1959) – 135 de ani

– 1882: S-a născut compozitorul şi dirijorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (m. 1932)

– 1924: A murit (s-a sinucis) prozatoarea Cora Irineu (numele la naştere: Elena D. Friedman); comentariul său despre “Marcel Proust şi romanul subconştientului” (1922) se înscrie printre primele ecouri româneşti ale novatoarei opere proustiene (n. 1888)

– 1926: Înfiinţarea Fundaţiei culturale “Regele Ferdinand I”; avea menirea să sprijine cultura românească. Legea pentru înfiinţarea Fundaţiei avea două articole, primul dintre ele fiind astfel: „Art. 1.: Cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 ani a Majestăţei Sale Regelui Ferdinand I şi ca semn de dragoste şi recunostinţă faţă de înfăptuitorul unităţii naţionale a Românilor, se înfiinţează un aşezămînt în scop cultural, civil şi militar, care va fi persoană juridică de drept public, cu denumirea «Fundaţiunea Regele Ferdinand I» şi care se va administra potrivit unui statut orînduit de Majestatea Sa Regele Ferdinand I”

– 1926: S-a născut actriţa de teatru şi film Elena Sereda (m. 2010)

– 1927: S-a născut matematicianul Dimitrie D. Stancu; cercetări de analiză numerică şi teoria aproximării; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2014)

– 1927: S-a născut istoricul Paul Cernovodeanu; cercetări privind relaţiile Ţărilor Române cu Anglia şi SUA în secolele XVI-XIX; editor de izvoare externe (colecţia “Călători străini despre Ţările Române”); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2006)

– 1929: S-a născut Paul Barbăneagră, cineast şi eseist, stabilit în Franţa din 1965; autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă (m. 2009)

– 1929: S-a născut Traian Filip, prozator, traducător şi publicist (m. 1994)

– 1932: Este inaugurat noul studio de concerte al Radiodifuziunii Române (construit de arhitectul George Matei Cantacuzino şi inginerul Liviu Ciulley)

– 1932: S-a născut fizicianul Aureliu Emil Săndulescu; cercetări în fizica nucleară teoretică, care au dus la o nouă direcţie în fizica nucleară (teoria microscopică a dezintegrării alfa); membru titular al Academiei Române din 1992, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998). NOTĂ: Unele surse (http://www.crispedia.ro/Aureliu_Emil_Sandulescu) dau ca an al naşterii 1931

– 1987: A murit Radu Codreanu, biolog şi citolog; lucrări de zoologie a nevertebratelor, parazitologie comparată, patologia insectelor; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

– 1991: A murit actorul Vasile Niţulescu (n. 1925)

– 1993: A murit Ludovic Paceag, compozitor şi dirijor (n. 1922)

– 2013: A murit filosoful Mihail-Radu Solcan (n. 1953)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune extraodinară a miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup), pentru a-şi stabili poziţia în privinţa situaţiei Greciei, care vrea să-şi reducă colosala datorie de 175% din PIB şi să pună astfel, capăt austerităţii aplicate încă de la începutul crizei

– Bruxelles: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, se întâlneşte cu preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas

– Bruxelles: Comisarul european pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, Jonathan Hill,  primeşte vizita ministrului turc pentru afaceri europene, negociator-şef cu UE, Volkan Bozkir

– Teheran: Preşedintele iranian, Hassan Rohani, va susţine un discurs cu prilejul celei de-a 36-a aniversări a Revoluției Islamice

– Atena: Vizita secretarului general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Angel Gurria

– Mumbai/New Delhi: Vizita secretarului american al Trezoreriei, Jack Lew, în India (11 şi 12 feb.)

– Paris: Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2014, scriitorul francez, Patrick Modiano, va primi titlul de Ofiţer al Legiunii de Onoare de la preşedintele francez, François Hollande – la Palatul Elysée. Şeful statului va decora şi un grup de oameni de ştiinţă printre care chirurgul Alain Carpentier, preşedinte al Academiei de Ştiinţe, psihanalista Julia Kristeva şi Jean Tirole, laureat al Premiului Nobel pentru Economie 2014

– Nürnberg, Germania: Expoziția internațională pentru Produse Ecologice – BioFach2015, în cadrul căreia vor fi expuse produse alimentare și comerciale ecologice din peste 130 de state, vor fi organizate conferinţe și evenimente conexe expoziției și vor fi prezentate noi produse, tehnici inovatoare și tendințe în preferințele consumatorilor din sectorul organic mondial (11 – 14 feb.)

– Paris: Are loc o expoziţie intitulată „Pe urmele marilor maimuţe”, cu colecţii de animale naturalizate de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală (MNHN) din Paris, care îşi propune să lanseze un avertisment privind viitorul marilor primate precum cimpanzeii, gorilele şi urangutanii, ameninţate cu dispariţia – la Jardin des Plantes (11 feb. – 21 mar.)

Aniversări – Comemorări

– “Ziua Mondială a Bolnavului”, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea (în mai 1992); în fiecare an, în această zi, Suveranul Pontif se adresează celor aflaţi în suferinţă din cauza diverselor boli, chemându-i să lupte împotriva maladiilor ce-i afectează

– “Ziua Inventatorilor Americani”; instituită (în timpul administraţiei Carter) în memoria marelui inventator Thomas Alva Edison (n. 11.II.1847 – m. 18.X.1931); Edison a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (în 1882, la New York)

– “Ziua Europeană a Numărului Unic 112″; numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991, în România sistemul fiind implementat la nivel naţional de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din anii 2004 – 2005. Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene

– Ziua Naţională a Republicii Islamice Iran. Victoria Revoluţiei Islamice – 1979

– 1650: A murit René Descartes, matematician, om de ştiinţă şi filosof francez, unul dintre întemeietorii raţionalismului modern (n. 1596) – 365 de ani

– 1799: A murit naturalistul italian Lazzaro Spallanzani, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale; cercetările sale în domeniul dezvoltării vieţii microscopice în medii de cultură lichide au deschis drumul pentru cercetările lui Louis Pasteur (n. 1729). NOTĂ: Unele surse (http://www.newadvent.org/cathen/14209a.htm, https://www.nasbr.org/spallanzani.html) dau ca dată a morţii 12 februarie 1799

– 1800: S-a născut chimistul britanic William Talbot, unul dintre pionierii fotografiei (m. 1877) – 215 ani

– 1829: A murit scriitorul rus Aleksandr S. Griboiedov (n. 1795)

– 1868: A murit fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850) şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (n. 1819)

– 1881: S-a născut Carlo Carrà, unul dintre cei mai importanţi pictori italieni ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea (m. 1966)

– 1900: S-a născut filosoful german Hans-Georg Gadamer; considerat cel mai important hermeneut al secolului al XX-lea; preocupat de reabilitarea “filosofiei practice” (m. 2002) – 115 ani

– 1908: S-a născut Sir Vivian Ernest Fuchs, geolog şi explorator britanic; este cel care a realizat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud (expediţia s-a desfăşurat în perioada 24.XI.1957 – 2.III.1958) (m. 1999)

– 1909: S-a născut regizorul şi producătorul american de film Joseph Leo Mankiewicz (m. 1993)

– 1917: S-a născut scriitorul şi scenaristul american Sidney Sheldon (m. 2007)

– 1926:  S-a născut Leslie Nielsen, actor de film canadian (m. 2010)

– 1929: A luat fiinţă Statul Vatican, pe baza Acordurilor de la Laterano (revizuite la 18.II.1984); au fost semnate (de Benito Mussolini şi cardinalul Pietro Gasparri) trei documente: un tratat prin care statul italian recunoştea Sfântului Scaun proprietatea exclusivă şi jurisdicţia suverană asupra unui cartier din nord-vestul Romei (unde s-a ridicat Stato della Città del Vaticano), un concordat ce regla raporturile statului italian cu Biserica Catolică şi o convenţie financiară

– 1962: S-a născut Sheryl Crow, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană de muzică blues şi rock

– 1962: A murit Károly Acsády, scriitor, poet şi jurnalist maghiar (n. 1907)

– 1963: A murit Sylvia Plath, poetă şi eseistă americană (n. 1932)

– 1969: S-a născut actriţa americană de film de origine greacă Jennifer Aniston (pe numele său adevărat Jennifer Joanna Anastassakis)

– 1973: A murit Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1963 (n. 1907)

– 1981: S-a născut cântăreaţa americană Kelly Rowland, membră a fostei trupe de R&B, Destiny’s Child

– 2003: A murit producătorul francez de film Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al “Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (n. 1941)

– 2010: A murit mezzo-soprana rusă Irina Arhipova (n. 1925) – 5 ani

– 2011: Cel de-al patrulea preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, aflat la putere din 14 octombrie 1981, şi-a anunţat demisia, ca urmare a revoltei populare începute la 25 ianuarie. Hosni Mubarak a fost condamnat pe 2 iunie 2012 la închisoare pe viaţă, ca şi ministrul său de interne, Habib el-Adli, pentru moartea unui mare număr de manifestanţi în timpul revoltei din 2011

– 2012: A murit Whitney Houston, cântăreaţă, actriţă şi producătoare americancă. Cartea Recordurilor a menţionat-o, în 2009, ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile; lista ei de premii include: două Premii Emmy, şase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award şi 22 de American Music Award, având, în anul 2010, în total 415 premii primite de-a lungul carierei; a fost, de asemenea, una dintre cele mai bine vândute artiste din lume (cu peste 170 de milioane de albume, single-uri şi videoclipuri) (n. 1963)

– 2013: A murit muzicianul britanic Rick Huxley (n. 1940)

– 2013: A murit soprana rusă Irina Maslennikova (n. 1918)

– 2013: Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) şi-a anunţat retragerea din funcţie începând cu data de 28 februarie; a fost cel de-al 265-lea Papă în istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului, ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea; noul său titlu este acela de „papă emerit”; succesorul său este Papa Francisc (Jorge Mario Bergolio) ales la data de 13 martie

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 24 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 24 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 24 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 24 noiembrie * Cu 333 de ani în urmă (1691), prin „Diploma leopoldină”, promulgată de împăratul austriac...

Calendarul zilei – 24 noiembrie
Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 23 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie * Acum 2558 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele...

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 22 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie * Acum 218 ani (1806) începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării...

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei joi, 21 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie * Cu 241 de ani în urmă (1783), la Paris, Jean-François de Rozier și François Laurent...

Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie * Sunt marcați 800 de ani (1224) de când era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail”...

Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie