Povestea Cazinoului din Mamaia începe în urmă cu 90 de ani
Publicat de Doina Sirbu, 29 august 2022, 16:27
Una dintre clădirile emblematice din stațiunea Mamaia este Cazinoul. Povestea sa începe în urmă cu aproape 90 de ani.
“Vorbim deja de anii 30, adică 1930 şi după 1930, întrucât Mamaia începuse să se extindă, iar în contextul acesta al suprafeţei, este de fapt o idee a primarului Horia Grigorescu, cel care a avut această viziune, nu doar de a colecta bani la buget, ci şi de a-i investi. Impropriu spus oarecum Cazino, cu toate că a avut o destinaţie, iar iniţial s-a numit Pavilion Municipal, primarul Horia Grigorescu a pus taxe pe produsele petroliere, iar cu banii cumulaţi a investit în acest Cazino. Investitorii sunt doi constănţeni cu viziune, pentru că şi-au dat seama că, de fapt, construirea acestui pavilion de care au zis ei să fie şi cazino cu jocuri de noroc, pe o concesiune de 6 ani de zile, a fost un contract acceptat de către primar, în care investitorii promiteau că după 6 ani de zile, clădirea şi cu toate acestea va rămâne Primăriei. Începând cu 1935 până în 1937, nu au fost decât doi ani de zile în care s-au practicat aceste jocuri de noroc”, a declarat istoricul Raul – Răzvan Ivan.
Cazinoul din Mamaia a fost proiectat de arhitectul Victor Gheorghe Ștefănescu.
“Viziunea arhitectului a vrut să fie un castel de basme. Este acel turn care te duce spre partea orientală, dar şi o altă viziune şi anume, acel tobogan celebru pe care se afla un bar maritime, unic în Europa la vremea respectivă, un fel de bufet suedez. Ce aduce, de asemenea, inedit acest Cazino este că în faţa lui a fost proiectat un parc în stil englezesc. Din păcate, astăzi este o piaţetă betonată”, mai spune istoricul Raul – Răzvan Ivan.
Redactor – Adrian Băncilă / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Adrian Băncilă