Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 august 2022, 10:30
SN Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită in mod controlat în după-amiaza zilei de 26 august 2022.
Oprirea controlată a Unității 1 CNE Cernavodă este necesară pentru realizarea unor lucrări de reparație a sistemului de filtrare din bazinul de aspirație, partea clasică a centralei.
Lucrările de reparație se pot realiza doar cu Unitatea 1 în stare oprită.
SN Nuclearelectrica SA va emite comunicat de presă privind resincronizarea Unității 1 la Sistemul Energetic Național după finalizarea lucrărilor de remediere.
Oprirea controlată și realizarea lucrărilor de reparație se realizează în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în astfel de situații și nu au niciun impact asupra personalului, securității nucleare, mediului înconjurător și populației, informează SN Nuclearelectrica.
Redactor – Daniel Țăndăreanu