Elena Udrea s-a prezentat la Poliție
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 februarie 2015, 11:30
Elena Udrea s-a prezentat marți, la Secția 2 de Poliție, în cadrul programului stabilit pentru control judiciar, după ce a fost pusă sub urmărire penală de DNA în dosarul Microsoft, în care este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) și fals în declarații de avere.
Ea a confirmat că se va prezenta la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), la ora 12,00.
Citarea la DNA a Elenei Udrea vine după ce Camera Deputaților a încuviințat cererile procurorilor de urmărire penală, reținere și arestare preventivă în dosarele Gala Bute și Microsoft.
Plenul Camerei Deputaților a aprobat luni seară trei cereri ale procurorilor care au cuprins mai multe solicitări, pe numele deputatei Elena Udrea, pentru ridicarea imunității.