NĂVODARI: Consilierii locali se întrunesc în şedinţă. Ce e pe ordinea de zi

Publicat de Doina Sirbu, 16 august 2022, 16:16
Desființarea Serviciului public de Alimentare cu Energie Termică în sistem centralizat în orașul Năvodari și încetarea prestării serviciului public de Termica Distribuție se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Năvodari de vineri, 19 august. Ședința CL Năvodari se desfășoară de la ora 12.00 în format fizic.
Conform Referatului de aprobare al proiectului de hotărâre, serviciul de alimentare cu energie electrică nu mai este sustenabil din punct de vedere economic și va fi desființat de la 1 octombrie 2022. Distribuitorul termiei mai are 1.778 de abonați casnici (dintr-un total de 9.736) din care 1.334 înregistrează datorii de peste 1,6 milioane de lei.
Deoarece se solicită majorarea tarifului gigacaloriei, CL ar trebui să asigure o diferență de tarif de aproape 18 milioane de lei, calculate la un consum de energie termică vândută populației de 27.000 gcal, ca în 2021.
Redactor – Dana Malciu / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Năvodari online