Ascultă Radio România Constanța Live

Caravana SMURD ajunge la Tulcea

Caravana SMURD ajunge la Tulcea

Publicat de Adrian Băncilă, 14 august 2022, 11:37

Centrul Mobil de Instruire a Populației pentru Răspuns în Situații de Urgență și Caravana educativă SMURD “Fii pregătit!” vor ajunge, marți, 16 august, la Tulcea. Cele două centre de informare vor fi amplasate în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea și vor putea fi vizitate între orele 10:00 -18:00.
Vor fi organizate activități specifice de pregătire a populației în domeniul acordării primului ajutor medical dar și activități privind modul de comportare în orice situație de urgență.
Cetățenii, copii și adulți sunt așteptați la Caravana “Fii pregătit!” unde vor afla direct de la paramedicii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea, care sunt manevrele ce trebuie aplicate pentru acordarea primului ajutor medical până la sosirea echipajelor specializate și vor avea posibilitatea de a exersa ei înșiși aceste manevre.
Centrul mobil este construit special pe structura unui tir și este dotat cu simulatoare și dispositive portabile menite să asigure instruirea eficientă a cetățenilor. Participanții pot urmari filmulețe realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență ce vor include prezentarea principalelor dezastre cum ar fi incendiile, inundațiile și cutremurele dar și modul în care populația se poate proteja pentru a le putea face față.
Tulcenii sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a învăța lucruri noi și utile legate de modul de comportare în situații limită.

Sursa: ISU Delta Tulcea/Redactor online: Adrian Băncilă

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:39

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței

Asociația The Voice for the Voiceless – Vocea Necuvântătoarelor a postat pe o platformă de socializare detalii despre cazul șocant petrecut...

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
innisipare plaja Costinesti
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:56

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești

Lucrările de înnisipare a plajei Costinești sunt în grafic, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului viitor. În final vor fi 25 de...

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești
În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:41

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare
Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:36

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival

Minivacanța de Paște a ajuns la final, iar cei care au avut liber în aceste zile, s-au reîntors, de azi, la muncă. Însă peste mai puțin de 10...

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:48

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor

Doi bărbați au fost prinși în a doua zi de Paște de jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța în timp ce dețineau substanțe...

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:27

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de aducțiune care asigură alimentarea cu apă a localităților...

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:52

Județul CONSTANȚA: În minivacanța de Paște, 64 de șoferi au rămas fără permis de conducere

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Paștelui, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost la datorie,...

Județul CONSTANȚA: În minivacanța de Paște, 64 de șoferi au rămas fără permis de conducere