Simona Halep ocupă în continuare locul 16 WTA
Publicat de Claudiu Dobrescu, 2 august 2022, 10:09
Tenisul din România este reprezentat bine pe circuitul WTA.
Cinci românce se află printre primele 100 de jucătoare ale lumii, alte cinci se situează între locurile 101 și 200. Simona Halep rămâne jucătoarea clasată pe cel mai bun loc (16 WTA), dar Ana Bogdan a avut o ascensiune spectaculoasă.
Fostul lider mondial a pornit sezonul de hard american și are planuri importante, mai ales la US Open pentru a se califica la Turneul Campioanelor.
Calificarea în finala turneului de la Varșovia a ajutat-o pe Ana Bogdan să revină în primele 100 de jucătoare din lume. Din păcate pentru jucătoarea din România, aceasta nu a mai avut forța să câștige primul ei trofeu în tenis, dar a urcat pe locul 75 în ierarhia WTA.
Jucătoarele Irina Begu și Sorana Cîrstea ocupă locurile 34 și 36, iar Jaquline Cristian se găsește la doar cinci locuri înaintea Anei Bogdan, pe locul 70.
Aflată sub locul 100, Gabriela Ruse speră să urce cât mai repede, mai ales că este la doar 4 locuri de intrarea în acest top.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto EUROSPORT