Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 25 iulie

Calendarul zilei – 25 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 25 iulie 2022, 05:00 / actualizat: 2 august 2022, 14:36

S-a întâmplat într-o zi de 25 iulie

* Acum 174 de ani (1848) guvernul provizoriu al Ţării Româneşti (constituit la 14/26.VI.1848) a fost nevoit să demisioneze sub presiunea reacţiunii interne sprijinite de Poarta Otomană şi de Rusia (25.VII/6.VIII)

* Se împlinesc 165 de ani (1857) de când avea loc întrevederea dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria, în cadrul căreia s-a ajuns la o soluţie de compromis privind Principatele Române: Marea Britanie accepta anularea alegerilor (falsificate) din Moldova, iar Franţa se mulţumea cu o unire parţială (Ţara Românească şi Moldova urmând să aibă instituţii similare) şi renunţa la proiectul privind unirea acestora sub un principe străin. Pe plan diplomatic, această întrevedere a reprezentat un moment important în realizarea statului român. Cu o zi în urmă (la 24.VII./5.VIII.1857) Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei au hotărât ruperea legăturilor cu Poarta Otomană, care refuzase să anuleze alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova (din 7/19.VII.1857), falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Ţara Românească (25.VII/6.VIII)

* Cu 113 ani în urmă (1909) Louis Blériot (1872-1936), aviator şi constructor francez de avioane, a realizat, în premieră, un zbor între Europa continentală şi Marea Britanie, traversând Canalul Mânecii cu avionul, de la Calais la Dover

* Acum 81 de ani (1941), potrivit unui comunicat militar oficial, a fost încheiată campania militară purtată de Armata română, alături de cea germană, pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei (declanşată la 22 iunie în acelaşi an)

* În urmă cu 44 de ani (1978) se năştea primul copil din lume (o fetiţă) conceput în urma unei proceduri de inseminare artificială (First Taste-Tube Baby), Louise Joy Brown. Evenimentul a avut loc la clinica Oldham District General Hospital din Anglia

* În urmă cu 43 de ani (1979) era inaugurat pasajul rutier Bucur – Obor din Bucureşti. Pasajul a fost finalizat după doar 15 luni, iar inaugurarea a avut loc în prezența președintelui comunist Nicolae Ceaușescu și a soției acestuia. Dispoziția finală a pasajului cuprindea patru fire de circulație pentru autovehicule, câte două pe fiecare sens de mers, și două linii de tramvai prevăzute cu o stație subterană, dotată cu scări de acces către suprafață

* Acum 38 de ani (1984) cosmonautul sovietic, Svetlana Savitskaya, a devenit prima femeie din lume care a ieșit în spațiul deschis (3 ore și 35 min.), într-o misiune cu naveta Soyuz T-12

* Cu 28 de ani în urmă (1994), la Washington (în prezenţa preşedintelui american Bill Clinton), Israelul şi Iordania (a doua ţară după Egipt) puneau capăt formal, după 46 de ani, a stării de război, prin declaraţia semnată cu ocazia întâlnirii oficiale dintre primul ministru israelian, Yitzhak Rabin (1922 – 1995), şi regele Hussein al Iordaniei (1935 – 1999)

* În urmă cu 21 de ani (2001) era adoptat, la Bonn (de către cele 180 de state semnatare), Acordul privind Protocolul de la Kyoto (din 1997). Acordul de la Bonn stabilea modalităţile de aplicare a Protocolului de la Kyoto privind combaterea modificărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze poluante. Delegaţiile celor peste 190 de ţări prezente la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP18), desfăşurată la Doha în perioada 26 noiembrie – 8 decembrie 2012, au decis ca Protocolul de la Kyoto să continue până în 2020, România având un reprezentant în Comitetul de Supervizare al mecanismului Joint Implementation (JI). La 12 decembrie 2015, la Paris, s-a încheiat un nou acord global privind schimbările climatice

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Iacob, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2022)

 

– „Ziua Radiolocaţiei” (marchează debutul existenţei radiolocaţiei ca armă distinctă în cadrul Armatei române, la 25.VII.1955)

 

– 1864: S-a născut Ioan Bogdan, istoric şi filolog; iniţiatorul studiilor de slavistică din România; membru titular al Academiei Române din 1903, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1916-1919) (m. 1919)

 

– 1876: S-a născut poetul Mihail Codreanu, unul dintre cei mai de seamă autori de sonete din literatura română; membru corespondent al Academiei Române din 1942 (m. 1957)

 

– 1893: S-a născut Nagy Imre, pictor, grafician şi gravor de naţionalitate maghiară (m. 1976)

 

– 1926: S-a născut compozitorul şi muzicologul Theodor Grigoriu (m. 2014)

 

– 1932: S-a născut actorul de teatru și film Mihai Vasile Boghiţă (m. 1999) – 90 de ani

 

– 1936: S-a născut sculptorul şi profesorul Anton Eberwein, stabilit în Germania

 

– 1937: S-a născut soprana Magdalena Cononovici – 85 de ani

 

– 1945: A murit Enea Hodoş, scriitor, folclorist şi publicist; s-a afirmat ca autor de manuale, între acestea detaşându-se cel de istoria literaturii române; membru corespondent al Academiei Române din 1904; frate cu Ion Gorun şi Nerva Hodoş (n. 1858)

 

– 1947: S-a născut inginerul Florin Gh. Filip; bogată activitate ştiinţifică în dezvoltarea teoriei sistemelor automate şi informatice şi în punerea în practică a rezultatelor originale proprii în aplicaţii industriale şi sisteme culturale; membru titular al Academiei Române din 1999, preşedinte al Secţiei de Ştiinţă şi Tehnologia Informaţiei, vicepreşedinte al acestui for (2000-2010) – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut cântărețul de muzică populară Nelu Bălăşoiu (m. 2020)

 

– 1948: S-a născut tenorul Corneliu Murgu, fost director al Operei Naționale Române din Timișoara în perioada 2000 – 2019 (m. 2021)

 

– 1952: S-a născut Ștefan Afloroaei, filosof și profesor universitar; membru corespondent al Academiei Române din 2015 – 70 de ani

 

– 1958: S-a născut Varujan Vosganian, economist, scriitor şi om politic liberal; preşedinte al Uniunii Armenilor din România (din 1990)

 

– 1964: A murit sculptorul şi profesorul Cornel Medrea (nume complet: Corneliu Virgiliu Medrea); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1888)

 

– 2011: A murit compozitoarea, pianista şi profesoara Elise Popovici (n. 1921)

 

– 2017: A murit pictorul Radu Costinescu (n. 1931) – 5 ani

 

– 2017: A murit poetul și jurnalistul Petre Got (n. 1937) – 5 ani

 

– 2021: A murit artistul plastic şi profesorul Victor Tiberiu Ciato (n. 1938) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

-Orașul Mexico/ Caracas/ Buenos Aires: Președintele turc, Tayyip Erdogan vizitează Mexic, Venezuela și Argentina (25 – 29 iul.).

 

– Geneva: Reuniunea Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului (25 – 26 iul.)

 

– Manila, Filipine: Discurs despre starea națiunii al președintelui Ferdinand Romualdez Marcos Jr

 

– Londra: Reuniunea miniștrilor din peste 40 de țări pe tema climei (25 – 26 iul.)

 

– Tunisia: Referendum privind reformele constituționale

 

– Kinshasa, RD Congo: Summit-ul șefilor de stat ai Comunității Economice a Statelor din Africa Centrală (ECCAS)

 

– Chester, Regatul Unit: Procesul fotbalistului Benjamin Mendy acuzat de viol (25 iul. – 2 sep.)

 

– Bayreuth, Germania: Deschiderea Festivalului Liric de la Bayreuth (25 iul. – 1 sep.)

 

– Los Angeles: Proces civil în dosarul dintre Gregg „Rocky” Brooks și actorul Johnny Depp pentru agresiune

 

– Osaka, Japonia: Meci amical de fotbal între Gamba Osaka – Paris Saint-Germain

 

– Republica Cehă: Turneu WTA de tenis, Open-ul de la Praga (25 – 31 iul.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1794: A murit Andre de Chénier, poet francez, considerat precursor al romantismului (n. 1742, la Istanbul)

 

– 1834: A murit Samuel Taylor Coleridge, poet, estetician şi critic literar englez; fondator, alături de William Wordsworth, al „Şcolii lacurilor” (n. 1772)

 

– 1848: S-a născut Arthur James Balfour, filosof şi om politic conservator britanic; prim-ministru (1902-1905) şi ministru de externe (1916-1919); autor al unei declaraţii (1917) în care afirma sprijinul guvernului britanic pentru crearea unei „patrii” pentru evrei în Palestina (m. 1930)

 

– 1874: S-a născut chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (m. 1934)

 

– 1883: S-a născut Alfredo Casella, pianist, dirijor şi compozitor italian (m. 1947)

 

– 1905: S-a născut (la Ruse/Bulgaria, într-o familie de evrei spanioli) Elias Canetti, prozator, dramaturg şi eseist britanic de limbă germană; Premiul Nobel pentru literatură pe 1981 (m. 1994)

 

– 1920: S-a născut Rosalind Elsie Franklin, biofizician şi cristalograf britanic, care a adus contribuţii importante la înţelegerea structurilor fine moleculare ale ADN-ului, ARN-ului, virusurilor, cărbunelui şi grafitului (m. 1958)

 

– 1927: S-a născut Daniel Ceccaldi, actor, regizor şi scenarist francez (m. 2003) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut Vasili Şukşin, regizor, actor, scenarist şi poet ucrainean (m. 1974)

 

– 1932: S-a născut scriitorul şi profesorul rus Boris Vasiliev, cunoscut pentru cartea-document „Stalin mi-a furat copilăria”, una dintre primele cărţi despre copiii românilor basarabeni deportaţi în lagărele comuniste din Siberia (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut actriţa americană Barbara Harris (m. 2018)

 

– 1936: S-a născut actorul canadian August Schellenberg (m. 2013)

 

– 1941: S-a născut regizorul chilian de film Raoul Ruiz; stabilit, din 1974, în Franţa (m. 2011)

 

– 1951: A murit istoricul britanic Robert William Seton-Watson; specialist în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; bun cunoscător al realităţilor româneşti, a susţinut cauza unităţii politice a românilor („Istoria românilor”, 1934); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj şi cetăţean de onoare al acestui oraş; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1879)

 

– 1955: A murit compozitorul rus Isaak Dunaevski (n. 1900)

 

– 1956: S-a născut biochimista și profesoara americană Frances Hamilton Arnold; Premiul Nobel pentru chimie pe 2018, împreună cu biochimiștii american George P. Smith și britanic Gregory P. Winter, pentru cercetări privind „evoluția dirijată a enzimelor”

 

– 1967: S-a născut actorul american Matt Le Blanc – 55 de ani

 

– 1969: A murit Otto Dix, pictor expresionist şi grafician german (n. 1891)

 

– 1969: A murit compozitorul și profesorul american Douglas Stuart Moore (n. 1893)

 

– 1972: A murit Anton Romanowski, interpret, maestru de balet și coregraf polonez; unul dintre marii artiști care au contribuit la schimbarea la față a baletului românesc; a pus bazele companiei de balet a Operei din București; ca pedagog a contribuit semnificativ la dezvoltarea ȋnvǎțǎmȃntului coregrafic și a baletului clasic românesc (n. 1882) – 50 de ani

 

– 1980: A murit Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi muzician rus; considerat cel mai celebru bard rus al secolului XX (n. 1938)

 

– 1996: A murit pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare” (n. 1918)

 

– 2002: A murit Abdel Rahman Badawi, scriitor şi filosof egiptean (n. 1917) – 20 de ani

 

– 2011: A murit regizorul grec de film Michael Cacoyannis; a devenit cunoscut pe plan internaţional cu filmul „Zorba Grecul” (n. 1922)

 

– 2012, 25/26: A murit sculptorul austriac Franz West (n. 1947) – 10 ani

 

– 2013: A murit Walter Joseph de Maria artist, sculptor, illustrator şi compozitor american (n. 1935)

 

– 2013: A murit Bernadette Lafont, actriţă franceză de teatru şi film (n. 1938)

 

– 2014: A murit tenorul italian Carlo Bergonzi; considerat un specialist în ariile compozitorului Giuseppe Verdi (n. 1924)

 

– 2015: A murit Dieter Kühn, dramaturg şi eseist german (n. 1935)

 

– 2020: A murit Peter Green, chitarist și cântăreț britanic, co-fondator al celebrului grup Fleetwood Mac (n. 1946)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie