CONSTANŢA: Peste 400 intervenții ale pompierilor, în punctele temporare de lucru de pe litoral
Publicat de , 26 iulie 2022, 12:32
În săptămâna 18-25 iulie, pompierii militari ce deservesc cele 25 de puncte de lucru temporare au desfășurat peste 400 misiuni în urma cărora 339 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical. Dintre acestea, 170 au necesitat transportul la spital, informează ISU Dobrogea.
În cele 25 puncte temporare de lucru operaționalizate începând cu data de 30 iunie, activează în jur de 100 pompieri militari din județ, dar și din țară detașați în sprijin, precum și tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) susțin misiunile orientate spre siguranța celor care își petrec vacanța pe litoral.
Stațiunile în care au fost înregistrate cele mai multe situații de urgență au fost Eforie Nord – 73 intervenții ale pomierilor militari – și Costinești, unde pompierii militari au avut 64 intervenții.
De asemenea, în săptămâna 18-25 iulie, pompierii militari ce deservesc punctele de lucru temporare au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 35 incendii și au executat cinci misiuni de căutare/salvare persoane din mediul acvatic. Trei persoane au fost salvate de la înec, iar, din păcate, două persoane și-au pierdut viața în mare.
În ceea ce privește activitatea de prevenire, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța, sprijiniți de colegii detașați pe litoral, au efecutat, în perioada 18-25 iulie, 54 controale pe linia prevenirii incendiilor, la unități de turism, cluburi, discoteci și restaurante. Au fost aplicate 343 avertismente și 106 amenzi în cuantum de peste 84.000 lei.
Reamintim că, pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 550 de pompieri din 23 de județe ale țării suplimentează efectivele de salvatori constănțeni. Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanţa cu efective și mijloace specifice de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate).
Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.
Astfel, pe litoral au fost operaționalizate 25 de puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:
- 11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă;
- 8 puncte de prim ajutor, în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanțe și șenilate;
- 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.
Salvatorii reamintesc câteva măsuri de prevenire a cazurilor de accidente prin submersie și a incendiilor de vegetație uscată:
- MĂSURI DE PREVENIRE A CAZURILOR DE ÎNEC
În scopul preîntâmpinării unor evenimente ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța adresează cetăţenilor rugămintea de a respecta măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe timpul desfăşurării unor activităţi recreative, specifice acestei perioade, astfel:
- nu vă aventuraţi la scăldat dacă nu înotaţi bine;
- scăldaţi-vă doar în locuri prevăzute cu punct de salvamar și respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
- respectaţi întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement/a salvamarului referitoare la măsurile de prevenire a înecului şi, în cazul în care nu ştiţi să înotaţi, folosiţi întotdeauna echipament de protecţie – fără vesta de salvare, o simplă plimbare cu barca pe lac se poate transforma într-o tragedie!
- evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase ori pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
- nu vă aventuraţi în apă dacă sunteţi sub influenţa alcoolului sau pe timp de noapte;
- evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;
- nu intraţi în apa rece după ce aţi stat mult la soare;
- nu săriţi de pe platforme, stabilopozi, poduri sau alte construcţii;
- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau în locuri unde există posibilitatea căderii lor în apă!
MĂSURI PENTRU PREVENIREA INCENDIILOR
Pompierii fac apel către cetăţeni să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
- arderea vegetației uscate sau a miriștilor reprezintă activități ce NU vor fi efectuate pe timp de vânt, în perioadă de caniculă şi secetă şi la lăsarea întunericului;
- supravegherea în permanenţă a focului până la stingerea completă a acestuia;
- după arderea completă, resturile vor fi stropite cu apă pentru a împiedica reaprinderea focului sub acţiunea curenţilor de aer sau împrăştierea resturilor aprinse;
- asigurarea în apropiere a unui recipient cu apă şi a unor unelte (lopeţi, măturoaie, etc.) pentru cazul în care focul scapă de sub control;
- arderea miriştilor, vegetaţiei uscate, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
- arderea resturilor se va face la o distanţă de minimum 10 metri faţă de materialele combustibile (construcţii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, etc.) şi 40 metri faţă de locurile cu pericol de explozie, gaze şi lichide combustibile;
- arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc deschis, după ce a fost informat serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă: emiterea permisului se face, prin grija primarului, de şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens (conf. art. 97 din OMAI 163/2007).
Foto: Arhivă