Schi pentru nevăzători
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 februarie 2015, 19:00
Un nevăzător din Statele Unite vrea să demonstreze tuturor că, dacă ai voinţă, poţi învinge greutăţile vieţii. Nu a văzut lumina zilei niciodată, dar asta nu l-a impiedicat să ia lecţii de schi.
Tom Kershaw s-a hotărât să înveţe un nou sport – vrea să schieze. Nu e uşor să cobori o pârtie, oricât de mică ar fi, atunci când eşti nevăzător. La o bază sportivă din Vermont, Tom a găsit ajutorul de care avea nevoie – o călăuză. De fapt, pe pârtia de schi, el nu este singurul nevăzător. Sunt 20 de persoane care au grave probleme de vedere, dar care vor să facă mişcare.
Ghizii îi ajută pe nevăzători să se bucure de sporturile de iarnă. Este o iniţiativă a Asociaţiei americane a atleţilor orbi. Sunt deja opt ani de când organizează cursuri de schi sau săniuş. Scopul Asociaţiei este ca aceşti oameni, de multe ori marginalizaţi, să se bucure de activităţile în aer liber şi să poată socializa.
La festivalul iernii din Vermont, vin an de an persoane cu dizabilităţi.
Sursa – tvr.ro