Calendarul zilei – 8 iulie
Publicat de Codrin RAITA, 8 iulie 2022, 05:00 / actualizat: 12 iulie 2022, 14:10
S-a întâmplat într-o zi de 8 iulie
* Se împlinesc 630 de ani (1392), de când, în Pera Constantinopolului, era menţionată prezenţa monedelor emise în Ţara Românească – „perperii de Valachia”, fiind atestată, astfel, circulaţia monedei româneşti în comerţul sud-est european
* Se împlinesc 525 de ani (1497) de când navigatorul şi exploratorul portughez Vasco da Gama (1469-1524) începea, din portul Restelo Lisabona la bordul corăbiei Nau S. Gabriel (120 t), prima călătorie pe mare din Europa (Belem/Lisabona) până în India, înconjurând Africa, şi deschidea, astfel, linia de navigaţie din Europa spre Asia. După ce a străbătut Oceanul Indian în numai 23 de zile, navigatorul portughez Vasco da Gama ajungea pe 20 mai 1498 în portul indian Calicut
* În urmă cu 313 ani (1709) a avut loc Bătălia de la Poltava (astăzi, în Ucraina), care a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor. NOTĂ: Unele surse menţionează şi stilul vechi – 27 iunie 1709
* Acum 311 ani (1711), între 8/19 şi 11/22 iulie, a avut loc Bătălia de la Stănileşti pe Prut. Forţele ruso-moldovene au fost încercuite de turci, iar ţarul Petru I a fost constrâns să semneze pacea la Vadu Huşilor. A luat sfârşit domnia lui Dimitrie Cantemir în Moldova, începută la 23.XI.1710. Cantemir s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilierul apropiat al ţarului
* În urmă cu 153 de ani (1869), la Timişoara, s-a deschis circulației prima linie de tramvai tras de cai, care a unit Cetatea, de la Piața Sf. Gheorghe, de cartierul Fabric. La 30 aprilie 1869, s-au achiziţionat de la Fabrica de Vagoane din Viena primele 5 vagoane de persoane, pentru transportul cu cai, fiecare vagon costând 1755 florini. Tramvaiele cu cai au funcţionat până la 26 iulie 1899, când au circulat s-au introdus tramvaiele cu tracțiune electrică. La sfârşitul anului 1869, Societatea de Tramvaie cu Cai din Timișoara avea un parc de 24 de vagoane. Programul de circulaţie al tramvaielor era între orele 6 – 22, la un interval de 10-12 minute. Astfel, Timişoara devenea primul oraş din ţară şi al treilea din lume care folosea tramvaiele ca mijloc de transport în comun, după New York și Paris. Tramvaiul a fost inventat în 1775 de englezul John Outram. Primul tramvai urban a fost ideea lui John Stephenson şi a fost dat în funcţiune în 26 noiembrie 1832 în New York, între Manhattan şi Harlem. Prima ţară din Europa unde s-a introdus tramvaiul a fost Franţa, la Paris, în 1854
* Acum 133 de ani (1889) apărea primul număr al prestigiosului cotidian american „The Wall Street Journal”, unul dintre cele mai importante ziare economice şi financiare din lume. A fost fondat de compania Dow, Jones & Company, înfiinţată în 1882, de reporterii financiari Charles Dow şi Edward Jones, cărora li s-a alăturat şi Charles Bergstresser. Împreună au pus bazele unei bănci de date în domeniul afacerilor. Primul buletin cu informaţii financiare a fost editat într-un mic birou din subsolul unui magazin de dulciuri de pe Wall Street nr. 15, din New York şi era destinat, iniţial, unui grup restrâns de abonaţi. Ziarul a apărut prima dată în anul 1883, sub numele de „Customers’ Afternoon Letter”, din 1889, fiind redenumit „The Wall Street Journal”
* Cu 46 de ani în urmă (1976) Comitetul Politic (înfiinţat în 1972) al Partidelor Creştin Democrate din ţările Pieţei Comune (azi, Uniunea Europeană) adopta, la Luxemburg, statutul Partidului Popular European (PPE), primul preşedinte ales fiind Leo Tindemans (1922-2014). În 1978, a avut loc primul congres al PPE, în cadrul căruia a fost adoptat programul politic. Şi la Bucureşti a avut loc un Congres al formaţiunii, în perioada 17 – 18 octombrie 2012. Partidul Popular European, în prezent condus de Donald Tusk, este o federaţie a partidelor creştin democrate membre, asociate sau candidate ale Uniunii Europene. Din România sunt afiliate la PPE Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR)
* Acum 12 ani (2010) un avion experimental propulsat de energie solară a stabilit un record mondial și a făcut istorie, după ce a zburat încontinuu timp de 26 de ore (inclusiv pe timp de noapte), aterizând în siguranță pe un aerodrom elvețian. Cea mai grea încercare a fost ca avionul cu o persoană la bord să zboare și noaptea, dar s-a dovedit că ziua bateriile au acumulat suficientă energie. Aparatul avea o anvergură a aripilor de 63 metri, o lungime de 22 de metri și o greutate 1.600 de kilograme, dispunea de baterii care cântăreau jumătate de tonă, de patru motoare electrice și de aproximativ 12.000 de celule solare, iar viteza medie de zbor a fost 70 km/h. Pilotul Andre Borschberg a decolat cu avionul Solar Impulse pe 7 iulie și a aterizat la Payerne, în Elveția, joi, 8 iulie. După ce a zburat 14 ore pe lumină, bateriile s-au încărcat suficient încât avionul să poată zbura și noaptea. După câțiva ani, în iulie 2016, o versiune perfecționată, Solar Impulse 2, avea să finalizeze un istoric înconjur al Pământului
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)
– „Ziua Transportului Public Timişorean”, stabilită de Consiliul Local în 2011; la 8 iulie 1869, în Timişoara se deschidea circulaţiei prima linie de tramvai tras de cai, care unea Cetatea (Piaţa Sf. Gheorghe) de cartierul Fabric (6 km); Timişoara devenea astfel primul oraş din Europa sud-estică cu tramvai tras de cai
– 1885, 8/21: A murit (la Atena) Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic (studii antropologice cu caracter de pionierat), publicist şi diplomat (intensă activitate diplomatică între anii 1877 şi 1885: secretar de legaţie la Roma şi Constantinopol, ministru plenipotenţiar la Atena); membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1839)
– 1891: S-a născut Constantin Motăş, zoolog, biolog, ecolog; ca profesor la Facultatea de Agronomie din Iaşi, a ţinut primul curs de hidrobiologie şi piscicultură din România; împreună cu S. Karaman şi P. C. Chapuis, a pus bazele unei noi discipline – freatobiologia, ştiinţa care studiază organismele din apele freatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1980)
– 1903: S-a născut Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum „Literatura latină”, „Satirici şi epigramişti latini”, „Poeţi latini” (m. 1978)
– 1907: S-a născut pictorul Petre Abrudan; unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii transilvănene (m. 1979) – 115 ani
– 1910: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Achim Stoia (m. 1973)
– 1914: S-a născut Elvira Micoş, pictor, gravor și scenograf (m. 2014)
– 1926: S-a născut Constantin Romaşcanu, compozitor, dirijor de cor, organist şi profesor; a înfiinţat şi dirijat orchestra simfonică a studenţilor Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie a Conservatorului „C. Porumbescu” din Bucureşti (1967-1982)
– 1933: S-a născut actriţa Brânduşa Zaiţa Silvestru, personalitate a teatrului românesc de păpuşi şi marionete; artist păpuşar la Teatrul „Ţăndărică” între anii 1950 – 1997; prima laureată a unui premiu special UNITER în acest domeniu; a colaborat cu Radiodifuziunea Română la emisiunea „Teatru la microfon” şi la „Teatrul Radiofonic” (1959 – 1985), a avut emisiunea „Povestiri pe degete” la Televiziunea Naţională (seriale cu păpuşi, 1958 – 1980); apreciată profesoară universitară de Arta Teatrului de Păpuşi în cadrul Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, actual UNATC (m. 2019)
– 1941: S-a născut poeta Angela Marinescu (a folosit şi pseudonimul Basaraba Matei; numele real este Basaraba-Angela Marcovici)
– 1941: S-a născut poeta și prozatoarea Elisabeta Isanos; fiica scriitorilor Magda Isanos și Eusebiu Camilar (m. 2018)
– 1942: S-a născut Şerban Foarţă, poet, eseist şi traducător (în special din poezia franceză modernă) – 80 de ani
– 1948: A murit pictorul şi desenatorul Ştefan Popescu, unul dintre întemeietorii grupării „Tinerimea artistică”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1872)
– 1952: S-a născut Vasile Pușcaș, profesor universitar, diplomat și om politic; negociatorul aderării României la Uniunea Europeană; membru corespondent al Academiei Române din 2021 – 70 de ani
– 1954: S-a născut pictorul Ioan Burlacu
– 1955: S-a născut actriţa de teatru şi film Mihaela Mitrache (m. 2008)
– 1956: A murit prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru); în scrierile sale predomină prezentarea vieţii monahale, ecleziastice în general (n. 1893)
– 1959: A murit (în închisoarea Ocnele Mari/Vâlcea) scriitorul creştin, moralist și naționalist Vasile Militaru, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice; lucrarea cea mai importantă, după „Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă, a fost „Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată); complet interzis după 1944, arestat în 1958 de Securitate, a murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu” (n. 1886)
– 1960: S-a născut dirijorul Ion Marin; stabilit în Austria, din 1986; colaborează, în prezent, cu orchestre renumite din întreaga lume; a creat „Cantus Mundi”, cel mai modern program de integrare şi de luptă împotriva discriminării în rândul copiilor, și programul „Simfonia Mundi”, care se bazează pe instrumente; fiul fondatorului corului de cameră „Madrigal”, Marin Constantin
– 1962: A murit compozitorul şi violoncelistul Theodor Lupu (n. 1899) – 60 de ani
– 1968: A murit Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu-Balș), sociolog, eseist, memorialist, avocat, publicist și traducător; eseistica şi publicistica sa politică şi socio-psihologică îl impun printre cele mai efervescente inteligenţe ale perioadei interbelice; rudă cu Lucreţiu Pătrăşcanu (căsătorit cu sora acestuia, Eliza), va fi închis (arestat şi nejudecat între anii 1948 şi 1952, apoi arestat şi condamnat la 15 de ani de închisoare în 1958 şi amnistiat în 1964); membru post-mortem al Academiei Române din 2013 (n. 1904)
– 1984: A murit (la Nisa, Franţa) George Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász), cunoscut fotograf, sculptor şi cineast francez de origine maghiară din România (n. 1899, la Braşov)
– 1994: A murit George Hanganu, istoric literar şi comparatist (n. 1914)
– 2009: A murit etnologul și sociologul Paul Petrescu; studii şi cercetări în domeniile arhitecturii, ceramicii, artelor decorative; stabilit în SUA din 1990; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1921)
– 2011: A murit inginerul Emanuel Diaconescu, întemeietor al şcolii doctorale sucevene în inginerie mecanică; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (n. 1944)
– 2013: A murit Ştefan Iureş, poet, prozator şi eseist (n. 1931)
– 2014: A murit creatorul popular Nicolae M. Nica; în 1979 a înfiinţat Muzeul Sătesc din Chilia (comuna Făgeţelu); acest muzeu, ce poartă în prezent numele fondatorului, a contribuit la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt (n. 1917)
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– 1621: S-a născut fabulistul, poetul, dramaturgul şi prozatorul francez Jean de La Fontaine (m. 1695)
– 1695: A murit Christiaan Huygens, fizician, matematician şi astronom olandez; a construit primul ceas cu pendul (1657) şi a elaborat teoria clasică a forţelor centrifuge şi a oscilaţiilor pendulului (1673); a emis principiul care explică propagarea undelor (principiul H) şi teoria ondulatorie a luminii; autor al primului tratat complet asupra calculului probabilităţilor (n. 1629)
– 1784: A murit Torbern Olof Bergman, chimist și mineralog suedez, cunoscut pentru lucrarea sa din 1775 “Disertație despre Atracțiile Elective”, conținând cele mai cuprinzătoare tabele despre afinitatea chimică publicate vreodată (n. 1735)
– 1822: A murit poetul englez Percy Bysshe Shelley; unul dintre cei mai importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză (n. 1792) – 200 de ani
– 1831: S-a născut farmacistul american John Pemberton, inventatorul băuturii răcoritoare „Coca-Cola” (m. 1888)
– 1838: S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (în perioada 1900-1917 a construit peste 50 de dirijabile rigide); este primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor (m. 1917)
– 1839: S-a născut John D. Rockefeller, industriaș și filantrop american; cofondatorul Standard Oil Company (1870), companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA (m. 1937)
– 1890: S-a născut scriitorul Walter Hasenclever, unul dintre principalii exponenţi ai expresionismului german (m. 1940; s-a sinucis)
– 1892: S-a născut scriitorul englez Richard Aldington; reprezentant de seamă al curentului imagist (m. 1962) – 130 de ani
– 1894: S-a născut cineastul italian Carlo Ludovico Bragaglia, prolific realizator în special de comedii (m. 1998)
– 1900: S-a născut George Antheil, compozitor şi pianist american (m. 1959)
– 1902: S-a născut lingvistul suedez de origine franceză Alf Lombard, reputat specialist în limba şi literatura română; membru corespondent străin (1947) şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1996) – 120 de ani
– 1903: S-a născut pianistul, dirijorul și profesorul italian Carlo Zecchi (m. 1984)
– 1921: S-a născut Edgar Morin, filosof și sociolog francez, recunoscut la nivel internațional pentru munca sa privind complexitatea și „gândirea complexă” (pensée complexe), și pentru contribuțiile sale științifice în diverse domenii precum studii media, politică, sociologie, antropologie vizuală, ecologie, educație și biologia sistemelor; deține diplome în istorie, economie și drept
– 1930: S-a născut Jerry Vale (numele la naştere: Genaro Louis Vitaliano) cântăreţ şi actor american (m. 2014)
– 1930: A murit filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea Primului Război Mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române; Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române (1892) (n. 1860)
– 1938: S-a născut actorul rus Andrei Miagkov (m. 2021)
– 1943: S-a născut Michael Metzeltin, lingvist și profesor austriac, personalitate de prim rang în domeniul filologiei romanice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2004
– 1944: S-a născut poetul palestinian Mourid Barghouti; a publicat numeroase colecţii de poezii, dar a fost recunoscut pe plan internaţional pentru volumul de memorii „I saw Ramallah” (m. 2021)
– 1946: A murit Józef Mehoffer, pictor și grafician austriac de origine poloneză (n. 1869)
– 1949: A murit Riccardo Pick-Mangiagalli, compozitor şi pianist italian de origine cehă (n. 1882)
– 1951: S-a născut actriţa americană de film şi prezentatoarea de modă Anjelica Huston
– 1952: S-a născut actriţa americană Mary Ellen Trainor (m. 2015) – 70 de ani
– 1956: A murit Giovanni Papini, jurnalist, eseist, critic literar, poet și romancier italian (n. 1881)
– 1958: S-a născut Kevin Bacon, regizor, actor şi producător american
– 1961: S-a născut Andrew Fletcher, instrumentist britanic (keyboard), DJ și unul dintre membri fondatori ai trupei Depeche Mode (m. 2022)
– 1967: A murit actriţa britanică de teatru şi film Vivien Leigh (numele adevărat: Vivian Mary Hartley); soţia actorului Laurence Oliver, cu care a format unul dintre cele mai celebre cupluri din lumea cinematografică anglo-americană a anilor ‘30-‘40 ai secolului XX (n. 1913) – 55 de ani
– 1979: A murit Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, care a avut o importantă influență în dezvoltarea electrodinamicii cuantice pentru care a câștigat, în 1965, Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Richard Feynman și Julian Schwinger (n. 1906)
– 1994: A murit Kim Ir Sen (Kim Il-sung), om politic comunist nord-coreean; preşedinte (1949-1966) şi secretar general al CC (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea; preşedinte al RPD Coreene (1972-1994); creatorul pe baza „ideilor ciuce” al socialismului de tip coreean; a încurajat cultul personalităţii sale, căruia i-a dat dimensiuni paroxistice (n. 1912)
– 2012: A murit Ernest Borgnine (născut Ermes Effron Borgnino), actor american de film şi televiziune (n. 1917) – 10 ani
– 2015: A murit poetul, prozatorul şi profesorul american James Tate, recompensat în 1992 cu premiul Pulitzer, pentru volumul „Selected Poems” (n. 1943)
– 2015: A murit actorul american Irwin Keyes (n. 1952)
– 2016: A murit muzicianul francez Gérard Bourgeois, compozitor a sute de cântece pentru Brigitte Bardot, Juliette Greco şi Dalida (n. 1936)
– 2018: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul italian Carlo Vanzina, unul dintre inventatorii genului „cinepanettone” – un stil cinematografic popular, alcătuit din comedii fără mari pretenţii artistice, ignorate de criticii de specialitate dar adorate de publicul larg (n. 1951)