Trei mașini implicate. Accident în stațiunea Mamaia
Publicat de , 8 februarie 2015, 19:38
Un accident rutier a avut loc în urmă cu aproximativ jumătate de oră în stațiunea Mamaia.
Trei mașini au fost avariate serios, pe fondul neatenției în conducere.
O persoană a fost ușor rănită, însă a refuzat transportul la spital.
Conform polițiștilor rutieri, șoferul unui autoturism intenționa să efectueze o manevră de parcare laterală. În momentul în care staționa pe banda întâi și se pregătea să dea cu spatele, mașina a fost izbită violent din spate de un alt autoturism, condus de o șoferiță. Ea a fost rănită ușor.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în altă mașină, parcată.
Foto: Facebook Info Trafic Constanta