Ascultă Radio România Constanța Live

Atenţionare de călătorie: În Bulgaria au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum

Atenţionare de călătorie: În Bulgaria au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 iulie 2022, 12:15

În Bulgaria, începând cu luna iulie, au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, începând cu data de 1 iulie, drumurile naţionale de categoria a II-a vor fi incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru autovehiculele de marfă şi pasageri, iar cuantumul acestor taxe de drum pentru autostrăzi şi drumurile naţionale de categoria I va fi majorat în două etape. Majorarea cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă şi pasageri cu greutate mai mare 3,5 tone se va realiza începând cu data de 1 iulie 2022 şi, respectiv, data de 1 ianuarie 2023.

Taxele pentru vinietele electronice, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023; până la data de 31 decembrie 2022, cuantumul lor rămâne neschimbat.

* Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
– între 6 şi 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 5 şi 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 2 şi 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
– între 10 şi 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 6 şi 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 4 şi 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

* Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
– între 16 şi 20 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 13 şi 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 9 şi 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
– între 26 şi 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 22 şi 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 19 şi 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

* Pentru autocarele cu greutate între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022: între 1 şi 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 şi 8 stotinci.

* Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022, între 2 şi 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 şi 9 stotinci.

„În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, transmite MAE.

Informaţii privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL pot fi obţinute pe www.bgtoll.bg/ro/.

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:39

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot

La sediul Biroului Electoral Județean Constanța vor fi  cinci stații de preluare a buletinelor de vot. Potrivit prefectului județului...

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot
Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:24

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători

Până la ora 13.00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 3.960.071 de alegători, reprezentând 21,99% din numărul celor...

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători
TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:08

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, până la această oră...

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate
Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 12:50

Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA

Mii de constănțeni au votat deja în primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu ce gânduri s-au prezentat la urne și ce așteptări au de la...

Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:52

MAI: Au fost semnalate 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale

Peste 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale au fost semnalate pe parcursul nopţii. Dintre acestea, 33 nu s-au confirmat, iar...

MAI: Au fost semnalate 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:41

Prezidenţiale2024| AEP: Până la ora 11.00, au votat 11,34% dintre alegători

Până la ora 11,00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 2.042.459 de alegători, reprezentând 11,34% din numărul celor...

Prezidenţiale2024| AEP: Până la ora 11.00, au votat 11,34% dintre alegători
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:27

A murit Gabriel Cotabiță

Interpretul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Potrivit primelor informații, artistul ar fi decedat la Spitalul...

A murit Gabriel Cotabiță
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:55

Care este procedura pentru solicitarea urnei mobile de vot

Persoanele nedeplasabile care vor voteze la scrutinul de mâine trebuie să depună, astăzi, o solicitare pentru urna mobilă. Care este procedura,...

Care este procedura pentru solicitarea urnei mobile de vot