Bacalaureat 2022 | Trei candidaţi au obţinut media 10 în judeţul Constanţa
Publicat de , 27 iunie 2022, 10:33
Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților. La nivelul județului Constanța, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 69,60% (față de 64,25% în 2021).
Au promovat 3153 de candidați, dintr-un total de 4530 de candidați prezenți. Trei candidați au obținut media 10, 677 de absolvenţi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 830 – între 7 şi 7,99, 953 – între 8 şi 8,99, iar 690 de candidaţi – între 9 şi 9,99.