Distrugătorul american USS Cole va face o escală în Portul Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 februarie 2015, 13:28
Distrugatorul USS Cole va face o escală în portul Constanța, în perioada 9 – 12 februarie.
Vizita se înscrie în parteneriatul strategic romano-american și reprezintă o continuare a acțiunilor întreprinse în
comun, în spiritul dezvoltării bunei cooperări și a creșterii nivelului de încredere și securitate în Marea Neagră.
Pe parcursul escalei, sunt programate antrenamente comune cu marinarii militari români și vizite oficiale la
diferite obiective ale Forțelor Navale.
Dupa încheierea escalei distrugatorului american în portul Constanța, militarii români și americani vor desfășura împreună
exerciții pe mare, la care vor participa echipajele fregatei Mărășești, dragorului maritim Slt. Alexandru Axente și un
elicopter IAR 330 Puma Naval.
Exercițiile au ca obiectiv menținerea ridicată a nivelului de instrucție al marinarilor din Fortele Navale Române.