Ascultă Radio România Constanța Live

Festivalul scrumbiei albastre, la Sulina – ”S-a prins puţină scrumbie anul acesta şi se vinde mai scump decât anul trecut”

Festivalul scrumbiei albastre, la Sulina – ”S-a prins puţină scrumbie anul acesta şi se vinde mai scump decât anul trecut”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 mai 2022, 16:57

Sulina găzduieşte, sâmbătă, Festivalul scrumbiei albastre, al doilea eveniment organizat în oraş în ultimele două săptămâni pentru promovarea turistică a zonei, după ce săptămâna trecută în cimitirul de la marginea oraşului a avut loc Parastasul piraţilor nepomeniţi.

Festivalul scrumbiei albastre se desfăşoară pe faleza Dunării, este organizat de Primăria oraşului Sulina şi Casa de Cultură, are ca invitaţi ansambluri folclorice ale minorităţilor etnice din Crişan, Mila 23, Caraorman, Sulina, precum şi pe artiştii Romică Ţociu, Cornel Palade şi Mioara Velicu.

‘Este un eveniment care-şi doreşte să aducă în prim plan tradiţia pescuitului scrumbiei. Marcăm migraţia scrumbiei şi onorăm meseria de pescar’, a declarat Florentina Dunaev, referent cultural la Casa de Cultură din Sulina.

Cei prezenţi la festival au putut cumpăra scrumbii pe grătar la preţurile de 12 lei şi 15 lei bucata, dar şi dulciuri tradiţionale preparate de gospodinele din Mila 23.

‘S-a prins puţină scrumbie anul acesta şi se vinde mai scump decât anul trecut cu vreo 5 lei. Secretul celei mai bune scrumbii pe grătar este s-o condimentezi cu sare şi piper cu o zi înainte şi ea trage’, a declarat Florin Pascale, unul dintre cei care au pregătit scrumbie la festival.

Ion Gheorghe, în vârstă de 73 de ani, din Sulina, unul dintre participanţii la eveniment, a amintit că scrumbia albastră a existat în Marea Neagră.

‘De vreo 20 de ani a dispărut de la noi scrumbia albastră. Era colorată pe o parte şi de acolo îi venea numele. Era mult mai gustoasă. Ţin minte că se aduceau la cherhana câte 20 de tone într-o barcă. Se băga în cherhana, se punea sare, iar la intrare în cherhana se puneau scânduri, ca să nu cadă în stradă. Toată noaptea se căra cu bărcile la Tulcea. Aveam 14-16 ani, lucram toată vara şi primeam pe zi 51 de lei, iar salariul tatălui meu era 700 de lei’, a povestit Ion Gheorghe.

Organizatorii festivalului au dat asigurări că turiştii vor găsi scrumbie în Sulina şi în sezonul estival.

‘Cine nu poate să vină acum la Sulina va găsi scrumbie cu siguranţă şi în vară, la pensiuni. Cea mai bună scrumbie este, după părerea mea, la grătar, pentru că se mai scurge un pic grăsimea din ea, dar se mănâncă şi în malasolcă, fiartă, cu mujdei de usturoi şi cartofi fierţi, şi la ciorba de peşte se foloseşte, fiind grasă dă gust. Mulţi o preferă afumată, marinată la borcan, iar în ultima perioadă se face şi storceag din scrumbie’, a menţionat Florentina Dunaev.

Scrumbia de Dunăre este una dintre cele mai importante specii pentru pescuitul comercial din Delta Dunării, capturarea acesteia desfăşurându-se în perioada migraţiei de reproducere.

Ea este singura specie valoroasă din punct de vedere economic care se poate captura în perioada prohibiţiei pescuitului.

Exemplarele speciei care hibernează în Marea Neagră pe timpul iernii pătrund pe Dunăre şi în Deltă primăvara pentru a depune icre, migraţia de reproducere fiind influenţată în mod decisiv de temperatura apei, potrivit lucrării ştiinţifice ‘Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării’, semnată de cercetătorul Vasile Oţel.

Sursa – Agerpres

Un cutremur a avut loc în zona Vrancea
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 08:03

Un cutremur a avut loc în zona Vrancea

În ziua de 24 Noiembrie 2024, la ora 07:16:17 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu...

Un cutremur a avut loc în zona Vrancea
buletin vot alegeri aep
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 07:58

CONSTANȚA: 562 de secții de votare sunt organizate la nivelul județului

Autoritatea Electorală Permanentă informează că la nivelul județului Constanța sunt organizate 562 de secții de votare, iar pe listele...

CONSTANȚA: 562 de secții de votare sunt organizate la nivelul județului
Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 07:57

Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța

Runda a 13-a din Superliga feminină de fotbal, penultima din sezonul regular, a adus campioanei Farul Constanța cea mai importantă victorie din...

Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța
buletin vot, alegeri
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 07:39

Alegeri prezidențiale | 18.968 de secții de votare sunt organizate în România, iar în străinătate sunt 950 de secții de votare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reamintește competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să...

Alegeri prezidențiale | 18.968 de secții de votare sunt organizate în România, iar în străinătate sunt 950 de secții de votare
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 07:35

Victorie clară pentru handbaliștii de la CSM Constanța

Vicecampioana CSM Constanţa a trecut fără probleme de HC Buzău, cu 30-21, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 11-a a Ligii Naţionale de...

Victorie clară pentru handbaliștii de la CSM Constanța
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 07:28

AUDIO | Cum ne protejăm pielea în sezonul rece? Interviu cu dr. Adriana Mosor, medic primar dermatolog

Temperaturile au scăzut semnificativ în ultima perioadă, în Dobrogea am avut parte și de vânt puternic. Ne afectează pielea aceste condiții...

AUDIO | Cum ne protejăm pielea în sezonul rece? Interviu cu dr. Adriana Mosor, medic primar dermatolog
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 07:22

Prezidenţiale2024/ Au fost suplimentate efectivele Ministerului de Interne pentru ziua votului

Peste 45.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne acţionează duminică, la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în...

Prezidenţiale2024/ Au fost suplimentate efectivele Ministerului de Interne pentru ziua votului
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 07:10

Prezidenţiale2024/Ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’ – aplicată pe un singur candidat; când un vot e valabil exprimat sau nul

Alegătorii care se prezintă la urne, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, trebuie să pună ştampila pe unul dintre cei 14 candidaţi...

Prezidenţiale2024/Ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’ – aplicată pe un singur candidat; când un vot e valabil exprimat sau nul