MEDIGIDIA: Femeie găsită decedată în canalul Dunăre Marea Neagră
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 aprilie 2022, 13:56
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța și cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean, au fost solicitați în această după amiază să intervină la Medgidia.
Potrivit SAJ Constanța, o femeie a fost găsită decedată în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia.
„La fața locului intervine un echipaj B2 – SAJ Medgidia. De asemenea pompierii acționează pentru a scoate victima din apă“ – au mai precizat reprezentanții SAJ Constanța.
La fața locului sunt prezenți și polițiștii, care au început cercetările specifice.