De luni, noi SENSURI UNICE în Mangalia
Publicat de Adrian Băncilă, 10 aprilie 2022, 10:52
Reprezentanții Primăriei Mangalia anunță că, începând de luni, 11 aprilie, străzile Sirenei, Albatros, prelungirea străzii Sirenei, pe tronsonul cuprins între strada Albatros (CT7) şi Bd. 1 Decembrie 1918 au devenit drumuri rutiere cu sens unic.
Pentru fluidizarea traficului rutier, în zonele intens circulate, în special în perimetrul unităţilor de învăţământ, circulația rutieră pe străzile menționate se face cu acces din strada Portului și Oituz.
Totodată, în proximitatea Şcolii Gimnaziale ”Sfântul Andrei” şi a Şcolii Gimnaziale Nr.3, dar şi a Grădiniţei Nr.3, trecerile de pietoni au fost marcate corespunzător şi prevăzute cu limitatoare de viteză.
Redactor: Dana Malciu
Foto: Primăria Constanța