Irina Begu a fost eliminată din turneul de la Charleston
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 aprilie 2022, 09:41
Tenismena din România, Irina-Camelia Begu, locul 66 WTA a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Charleston, competiție dotată cu premii de aproape 900 de mii de dolari.
Begu a fost învinsă de jucătoarea Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA, cap de serie numărul 4, cu scorul 6-3, 6-2, după 69 de minute de joc.
În sferturi, Jabeur va juca împotriva ucrainencei Anhelina Kalinina.
Prezenţa în optimi este recompensată cu un premiu de 9.900 de dolari şi cu 55 de puncte WTA.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto EUROSPORT