Sorin Strutinsky a fost arestat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 februarie 2015, 18:19
Omul de afaceri Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis Constanţa, a fost arestat în dosarul de trafic de influenţă în care este acuzat că a primit peste 2 milioane de euro ca să intervină la instituţii publice pentru plata unor lucrări.
Decizia, luată joi de Tribunalul Bucureşti, nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.
Omul de afaceri Sorin Strutinsky, reţinut miercuri de DNA, este acuzat că ar fi primit peste 2 milioane de euro ca să intervină la funcţionari din mai multe instituţii pentru ca firma denunţătorului, care avea contracte cu acestea, să îşi primească banii stipulaţi pentru lucrări.
Sorin Strutinsky este un apropiat al primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, cu care este asociat în mai multe firme.
Potrivit procurorilor, în perioada 2009 – 2013, Strutinsky a pretins şi primit sume de bani, de la reprezentantul unei societăţi comerciale care avea contracte de executare lucrări cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa. În schimb, el a promis că îşi va exercita influenţa asupra funcţionarilor instituţiilor respective, astfel încât societatea denunţătorului să îşi primească banii stipulaţi în contractele respective.
DNA mai arată în comunicat că banii au fost primiţi de Strutinsky în contul unor societăţi comerciale indicate de el, iar pentru justificarea acestor transferuri, inculpatul a determinat reprezentanţii acestor societăţi să falsifice mai multe contracte care să ateste operaţiuni cu caracter fictiv. În acest mod, banii au fost reintroduşi în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.