Nicio masă fără pește…braconat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 februarie 2015, 13:03
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând doi cetăţeni români care transportau, cu un autoturism, cantitatea de 126 kilograme peşte fără a îndeplini condiţiile legale.
De asemenea, într-o acţiune de cooperare cu reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plase monofilament în lungime de 500 de metri şi cantitatea de 100 kilograme peşte.
Astfel, ieri, în jurul orei 15.50, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Băneasa au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autoturism marca Mitsubishi, în care se aflau cetăţenii români C. IONUŢ de 33 ani şi C. VIVIAN de 41 ani.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 126 kilograme de peşte din specii diferite pentru care bărbaţii în cauză, domiciliaţi în judeţul Constanţa, nu au putut prezenta documente justificative.
În aceeaşi zi poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Sulina, împreună cu reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au acţionat în zona lacului Zmeica unde au descoperit abandonate 20 de plase de pescuit tip monofilament în lungime de 500 metri şi cantitatea de 100 kilograme peşte din specia babuşcă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele de pescuit, iar întreaga cantitate de peşte care a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deţinere şi transport al peştelui fără documente legale” şi „deţinere şi utilizare a plaselor de pescuit tip monofilament”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.