ANPC: Companiile petroliere au dat asigurări că nu există riscul unei scumpiri majore a carburanţilor
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 mai 2022, 15:27
Companiile petroliere au dat asigurări, din nou, că nu există riscul unei creşteri importante a preţurilor sau al scăderii stocurilor de carburanţi, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) – preşedintele, Horia Constantinescu şi directorul general, Paul Anghel – a avut o întâlnire de lucru, la sediul Autorităţii, cu reprezentanţii companiilor petroliere care au răspuns invitaţiei ANPC, respectiv Rompetrol, OMV Petrom, MOL şi Gazprom.
În cadrul discuţiei, au fost analizate rezultatele controalelor întreprinse, în ultima perioadă, de comisarii ANPC, în lanţurile de benzinării din toată ţara, şi s-a convenit că vor avea loc periodic astfel de întâlniri pentru a se putea preîntâmpina orice posibilă situaţie neobişnuită pe piaţă.
În acest context, operatorii economici prezenţi au dat încă o dată asigurări că nu există nicio posibilitate, cel puţin într-o perioadă predictibilă, de diminuare a stocurilor de carburanţi sau de modificare importantă a preţului, ceea ce nu justifică niciun fel de îngrijorare din partea consumatorilor.
Totodată, au fost propuse câteva linii concrete de remediere a deficienţelor constatate în timpul verificărilor. Acestea şi multe altele vor fi incluse într-un ghid de bune practici, care va fi elaborat de un grup de lucru format din câte un reprezentant al fiecărui furnizor de carburanţi, cu concursul ANPC, astfel încât serviciile şi produsele, din acest domeniu, oferite consumatorilor, să fie de cea mai bună calitate.
Discuţia s-a purtat pe două paliere: furnizarea de carburant şi magazinul cu bunuri de larg consum din incinta staţiilor, concluziile urmând să se regăsească printre măsurile prevăzute în ghidul de bune practici.
În ceea ce priveşte furnizarea de carburant, dat fiind că, pentru consumator sunt importante atât preţul şi calitatea combustibilului, cât şi durabilitatea motorului, operatorii economici să manifeste atenţie sporită în ceea ce priveşte informarea consumatorului, în incinta staţiei şi nu numai, dar şi recipientelor în care se livrează combustibili clienţilor, astfel încât procesul comercial să fie unul sigur, dat fiind potenţialul inflamabil deosebit al produselor.
În ceea ce priveşte magazinele din incinta staţiilor de carburant, s-a convenit că este necesară reînnoirea agregatelor şi sistemelor de expunere a mărfurilor, dar şi o mai atentă supraveghere periodică a stocurilor de produse, astfel încât să nu mai existe pericolul aflării la comercializare a unora cu data durabilităţii minimale depăşită.
De asemenea se va acorda o atenţie deosebită aspectelor legate de menţinerea curăţeniei în spaţiile de vânzare şi de depozitare, astfel încât să fie aliniate la normele prevăzute de lege.
În acest moment, în toate lanţurile de benzinării, se lucrează la planul de remedierea a tuturor deficienţelor constatate, sub coordonarea echipelor de comisari ANPC, în beneficiul consumatorilor, se mai arată în comunicat.
Sursa – Agerpres