Prima pagină » Actualitate » Ştiri INTERVIU | Răzvan-Raul Ivan, președintele Asociației “Dobrogea Străbună”: „Stațiunea Mamaia a căpătat importanță în istoria acestui oraș prin viziunea primarului Ion Bănescu și datorită evoluției pe care au început să o ia lucrurile prin extinderea portului“

INTERVIU | Răzvan-Raul Ivan, președintele Asociației “Dobrogea Străbună”: „Stațiunea Mamaia a căpătat importanță în istoria acestui oraș prin viziunea primarului Ion Bănescu și datorită evoluției pe care au început să o ia lucrurile prin extinderea portului“

Publicat de Doina Sirbu, 10 martie 2022, 14:01

Primele inițiative de valorificare a turismului i-au aparținut primarului Ion Bănescu. Cât de importantă era stațiunea Mamaia pentru turismul interbelic? Aflăm de la Răzvan-Raul Ivan, președintele Asociației “Dobrogea Străbună”, doctor în Istorie și profesor de Religie.

Răzvan-Raul Ivan: Stațiunea Mamaia a căpătat importanță în istoria acestui oraș prin viziunea primarului Ion Bănescu și datorită evoluției pe care au început să o ia lucrurile prin extinderea portului. La începutul secolului al XX-lea constănțenii, având foarte aproape marea și plaja, mergeau în apropierea portului și se bucurau de aspectele curative ale Mării Negre. Însă, această evoluție și dezvoltarea portului nu le-a mai permis localnicilor și vizitatorilor să se bucure de mare. În acest sens, primarul Ion Bănescu va lua în 1906 decizia ca mica așezare Mamaia să devină un pol de atragere pentru turiști, care să aducă și venituri la bugetul local. Iată că turismul are un istoric destul de adânc în istoria orașului nostru, pentru că mai târziu Mamaia își va înceta pentru o perioadă de timp funcția balneoclimaterică preluată de orașul Constanța încedpând cu anul 1927, prin lege dată la nivel național.

La ce nivel se desfășurau activitățile turistice prin contractarea plajelor?

Răzvan-Raul Ivan: Plaja întotdeauna a fost un punct de atracție pentru noi în general. Să știți că Primăria va lua aceste inițiative de a oferi contracte unor oameni cu inițiativă (ceea ce numim noi astăzi antreprenori). În documentele de arhivă întâlnim numeroase astfel de inițiative. Una dintre ele, poate mai puțin cunoscută, este cea care se află în spatele Bisericii Armene. Este una dintre plajele mai puțin abordate în articole. Acești contractori aveau în documentul încheiat între ei și Primărie diverse obligații: amenajarea plajei, asigurarea securității prin prezența permanentă a unui barcagiu. De asemenea, moralitatea era la mare cinste. Spre deosebire de secolul XXI, când iată ni se oferă din plin priveliștea umană, la începutul secolului XX și chiar în perioada interbelică, femeile, doamnele în speță, nu aveau voie să-și descopere frumusețea fizică în toată plenitudinea ei. Iar bunurile pe care le aduceai pe plajă se asigurau într-o cutie de fier, sub cheie, un fel de seif. Erau cabine separate pentru femei și bărbați. În schimb, în perioada interbelică nu îți puteai permite să intri într-un restaurant, într-un local, să mănânci sau să consumi ceva fără a fi îmbrăcat decent. Au fost și situații inedite: doamnele se plângeau deseori de ”imoralitatea” unor barcagii care nu le lăsau să facă plajă în liniște. Exista o taxă pentru accesul pe plajă, dar întotdeauna plaja avea și un aspect curativ. Sezonul începea în iunie și se termina în septembrie-octombrie.

Existau campanii de promovare ale turismului?

Răzvan-Raul Ivan: În pofida faptului că și orașul Constanța a trecut printr-o conflagrație mondială, apoi a venit criza economică între 1929 și 1933, există totuși documente care scot în evidență aceste campanii de promovare a orașului prin ghiduri care erau oferite fiecărui vizitator în parte (în anul 1930). De obicei, aceste ghiduri apăreau în limbi străine. Pentru turiștii germani erau în limba germană, pentru turiștii francezi erau în franceză, etc. Exista și revista băilor în care se promova turismul de la noi. Una dintre campaniile care mie mi s-a părut foarte interesantă este cea apărută în publicațiile internaționale. Una dintre ele este publicație poloneză (prin 1933). Într-o fotografie cu plaja din Mamaia și costumele vremii iată, se făcea reclamă către plaja de la noi. De asemenea, constănțenii și nu numai ei beneficiau de ansambluri naționale, beneficiau de diferite aspecte de distracție pe plajă. Una dintre ele se referă la bărcuța care pleca de la Constanța și se ducea până spre Mangalia.

Dar este reală informația potrivit căreia în perioada interbelică exista legătură aeriană între Constanța și București, cu aerodrom din stațiunea Mamaia?

Răzvan-Raul Ivan: Mă bucur că mi-ați ridicat mingea la fileu. Puțini știu că de fapt în oraș a fost un aeroport. Nu discutăm despre cel de la Mihail Kogălniceanu din 1964, însă aeroportul despre care vorbim și-a început activitatea abia undeva pe la 1938. Să ne întoarcem un pic în timp. În 1927 din Piața Ovidiu se pleca cu autobuzul spre stațiunea Mamaia unde era un aerodrom. Și de pe acel aerodrom se pleca spre București. Adică o altă formă de turism. Aceste atracții noi de turism ale vremii – era o plăcere să zbori cu avionul în 1927- vor crește numărul de vizitatori ai orașului, de aici și legătura foarte interesantă între aeroport și turism. Avioanele zburau între București și Constanța în 2 ore, era foarte ușor de ajuns la mare. Avioanele aterizau pe aerodromul din Mamaia, turiștii erau cazați la hotelurile care începuseră să apară datorită întreprinzătorilor. Să amintim celebrul hotel REX (1930).

În încheiere poate ne spuneți și câteva din prețurile practicate la hoteluri…

Răzvan-Raul Ivan: Erau prețuri pentru toate gusturile. Hotelurile erau împărțite pe 3 categorii, dar putem vorbi și despre turismul particular. Așa cum vedem astăzi, particularii care își pun la dispoziție garsonierele și căsuțele, tot așa era și atunci. Hotelurile de clasa I erau în Piața Ovidiu, adică iată, cele mai apropiate de Marea Neagră, cele de clasa a II-a porneau din Piața Ovidiu până la strada Ștefan cel Mare, iar cele de categoria a III-a erau hotelurile de la strada Ștefan cel Mare încolo. Ca un minim și maxim, prețurile variau între 110 și 170 de lei. Totuși să știți că salariile nu erau așa de mari la vremea respectivă. După Primul Război Mondial un salariu mediu ajungea în jurul a 280 de lei și nu își permitea prea multă lume statul la hotel. Plus că exista și o taxă de stațiune. Eu nu știu de ce unii acum sar în sus pentru că această taxă de stațiune există de acum 100 de ani. Turismul era atrăgător și în acea perioadă pentru că oferea și lăcașurile de cult, sunt aceste diversificări pe Marea Neagră care aveau și un aspect curativ. Unii veneau pentru tratarea de afecțiuni. Existau și cafenele, restaurante. Vă dați seama ce discuții erau acolo, nu existau ca acum Facebook și Instagram…dar exista o rețea foarte bună de discuții. Iar plimbările pe faleză, pe seară, bucurându-te de aerul marin, erau extraordinare, la fel ca atmosfera acelor vremuri.