Mesajul PDG al SRR cu ocazia Zilei Mondiale a Radioului
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 februarie 2022, 12:08
Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Radioului, un mijloc de informare publică deja centenar, apreciat și urmărit de miliarde de oameni de pe tot globul.
Deviza de anul acesta a zilei mondiale – „Radio și încredere” – subliniază rolul și obligația radioului de a-și informa corect și echilibrat ascultătorii.
Prestigiul radioului ca sursă de informare (atât în România, cât și în multe alte țări din Europa și din lume) se construiește pe puterea cuvântului rostit, pe apelul său la discernământul ascultătorului, pe efortul de a transmite în mod prioritar idei.
Această muncă primește admirația publicului și este deseori prezentată, pe bună dreptate, drept abordarea exemplară în materie de jurnalism de informare.
Felicit cu această ocazie toți ascultătorii și toți oamenii de radio din România, dorind tuturor ca radioul să ne însoțească în continuare ca mijloc de informare serios și credibil.
Răzvan-Ioan Dincă
Președinte Director General