Cîrstea și Olaru s-au calificat în sferturi la dublu în turneul Sankt Petersburg
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 februarie 2022, 06:36
Perechea formată din româncele Sorana Cîrstea și Raluca Olaru s-a calificat ieri, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Sankt Petersburg.
Olaru şi Cîrstea au trecut în primul tur de Liudmila Kichenok și Jelena Ostapenko (Ucraina/Letonia), scor 2-6, 6-4, 10-2, după o oră şi 29 de minute.
În turul al doilea, Cîrstea și Olaru vor juca împotriva perechii din Rusia, Anastasia Potapova/Vera Zvonareva.Meciul va avea loc Joi 10 Februarie.
Calificarea în sferturi este recompensată cu 6.500 de dolari şi 100 de puncte WTA.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto-FACEBOOK