Calendarul zilei – 4 februarie
Publicat de Codrin RAITA, 4 februarie 2015, 00:27
EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Cluj-Napoca: Ministrul culturii, Ioan Vulpescu, participă la vernisajul oficial al expoziţiei inedite intitulate „Aurul şi argintul antic al României” – ora 18:00, la Muzeul de Artă. Pornind de la o selecţie de 1004 piese arheologice din metale preţioase de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, care sunt adevărate „perle ale Coroanei” patrimoniului cultural naţional al României, expoziţia propune o impresionantă incursiune istorică, ce acoperă o perioadă de peste 6000 de ani, situată între Eneolitic şi Antichitatea Târzie, din mileniul al V-lea a. Hr. până în secolul al VII-lea p. Hr. Iniţiativa demarării acestui proiect muzeografic de anvergură naţională, organizat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, a aparţinut Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, la materializarea sa aducându-şi contribuţia 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 4 februarie – 22 martie
– Culte, Biserică
* Sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, are loc şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române – în Sala de conferinţe a Centrului Naţional pentru formarea continuă „Dumitru Stăniloae”. Adunarea Naţională Bisericească va examina Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc şi rapoartele comisiilor Adunării, privind activitatea BOR din anul 2014, iar apoi va lua hotărâri pentru buna desfăşurare a vieţii bisericeşti în anul 2015
– Social
* Are loc conferinţa de promovare a Proiectului “Europa Inclusivă – Iniţiative regionale sustenabile”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – ora 10:00, la Hotelul Rin Grand din Șos. Vitan Bârzești nr. 7D. Proiectul are ca obiectiv general creşterea oportunităţilor de integrare pe piaţa muncii a 1000 persoane cu nivel redus de studii, din care 400 de etnie romă, 250 cu dizabilităţi, 50 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului şi alte 300 persoane aflate în detenţie
– Cultură
* Pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru susţin concertul „Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară” de Ludwig van Beethoven, partea a II-a – ora 19:00, la Sala Radio
* Şirul manifestărilor din cadrul Stagiunii Muzicale „Iosif Sava” pe care Fundaţia ACCUMM o organizează la Palatul Suţu continuă cu o seară de poezie şi muzică românească; autorii concepţiei spectacolului şi – în acelaşi timp – interpreţii, vor fi actriţa Viorica Vatamanu – Matei şi percuţionistul Alexandru Matei – ora 19:00
– Sport
* Are loc meciul dintre HCM Minaur Baia Mare şi Dinamo Bucureşti, din sferturile Cupei României la handbal masculin – ora 19:15, la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare
– Diverse
* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) desfășoară în lunile februarie şi martie, o serie de ateliere educative şi de creaţie sub genericul „Atelierele primăverii”, care vor avea loc în fiecare zi de miercuri şi vineri, începând cu ora 11:00, în perioada 4 februarie – 6 martie, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12. Vor fi organizate două tipuri de ateliere: “Mărțișorul creponat”, în perioada 4 – 27 februarie, și “Mărțișorul micilor orfevrieri”, în perioada 11 februarie – 6 martie. Cele două ateliere sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani, care doresc să creeze propriile mărțișoare, din hârtie creponată sau material FIMO, pe care să le poarte sau să le ofere ca simbol al primăverii
Aniversări – Comemorări
– Tu Bişvat – sărbătoare mozaică (a început după asfinţitul soarelui în ziua precedentă, 3 februarie)
– 1809: S-a născut poetul Vasile Cârlova; deşi concentrată doar în câteva poezii, experienţa sa literară este atât de semnificativă, încât se constituie în veritabilul început al liricii române moderne (m. 1831)
– 1834: A fost înfiinţat Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi, din iniţiativa unui grup restrâns de membri ai Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihăil Zotta, Constantin Sturza şi Costachi Negri. Este primul muzeu de acest gen înfiinţat în Principatele Române şi, ca instituţie culturală, avea drept scop să prezinte publicului din Iaşi „bogăţiile pământene şi subpământene ale Moldovei, precum şi curiozităţi din alte părţi ale lumii”
– 1849: A murit Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi lirici ai perioadei de început a literaturii române (n. 1778)
– 1872: S-a născut pictorul Octav Băncilă (m. 1944). NOTĂ: Monografia „Octav Băncilă” de Anton Coman dă naşterea la 7 ianuarie 1872
– 1873: S-a născut Theodor Fuchs, compozitor, pianist, critic muzical şi pedagog român de origine cehă (m. 1953)
– 1884: S-a născut medicul veterinar Mihail Fălcoianu; a reorganizat şi modernizat învăţământul clinic veterinar de obstetrică, ginecologie şi medicină operatorie în România (m. 1951)
– 1890: S-a născut pictorul şi graficianul Horaţiu Dumitriu (m. 1926) – 125 de ani
– 1897: S-a născut Constantin Vişoianu, om politic ţărănist, diplomat (colaboratorul lui Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor, reprezentantul României la Tribunalul Internaţional de la Haga, ministru de externe în guvernele Sănătescu şi Rădescu); stabilit în SUA a primit statutul de „rezident special” (m. 1994)
– 1906: S-a născut scenografa Natalia Bragalia (m. 1972)
– 1906: S-a născut Nicholas Georgescu-Roegen, economist şi matematician american de origine română; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (m. 1994)
– 1906: S-a născut Eugen Macovschi, biochimist şi biolog; a contribuit la elaborarea unei noi concepţii, originale, privitoare la structura materiei vii (teoria biostructurală); cercetări în diferite domenii ale biologiei; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1985)
– 1907: S-a născut N. Ladmiss-Andreescu (prenumele la naştere: Nicolae), poet şi prozator (m. 2000)
– 1909, 4/17: Are loc premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu actorul Constantin Nottara în rolul lui Ştefan cel Mare
– 1925: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române; Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost publicată la 25 februarie 1925 în Monitorul Oficial sub titlul „Lege pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei ca primat al României la rangul de Scaun patriarhal”; la 1 noiembrie 1925 a avut loc învestitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925-1939) – 90 de ani
– 1925: S-a născut Vasile Stănescu, economist şi jurist; activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat în peste 25 de volume şi în peste 300 de studii şi articole în domenii precum managementul întreprinderilor, drept şi legislaţie economică, informatică, finanţe şi contabilitate; membru de onoare al Academiei Române din 1999 – 90 de ani
– 1929: S-a născut pictorul Constantin Piliuţă (m. 2003)
– 1932: S-a născut Mioara Avram, personalitate de renume a lingvisticii româneşti, fost cercetător la Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan” din Bucureşti (m. 2004)
– 1934: Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim – V. Dumitrescu) cucereşte medalia de aur la Campionatul mondial de bob de la Engelberg (Elveţia); pentru rezultatele obtinuţe, sportivilor li s-a decernat „Premiul naţional pentru sport”
– 1937: S-a născut regizorul de teatru Emil Mandric (m. 1997)
– 1940: S-a născut artistul plastic Ioan Deac Bistriţa – 75 de ani
– 1941: S-a născut actorul Şerban Cantacuzino; stabilit după 1990 în Franţa (m. 2011)
– 1941: S-a născut Violeta Popescu, actriţă a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi (m. 2013)
– 1941: A murit matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1854)
– 1945: S-a născut Aureliu Manea, regizor de teatru, actor şi scriitor (m. 2014) – 70 de ani
– 1945: A murit profesorul Vasile Tarnavschi, unul dintre teologii de seamă ai Ortodoxiei române, specializat în Vechiul Testament; decan al Facultăţii de Teologie şi rector al Universităţii din Cernăuţi (1918-1920) (n. 1859) – 70 de ani
– 1947: Ministrul de externe al Marii Britanii, Ernest Bevin, semnează, la Londra, Tratatele de pace cu România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda şi Italia (după a doua conflagraţie mondială)
– 1947: S-a născut inginerul Radu Popescu-Zeletin; stabilit în Germania din 1974, a participat la realizarea reţelei germane naţionale de calculatoare (DFN) şi la elaborarea modelului ISO-OSI; a realizat numeroase proiecte comunitare (sisteme de fişiere virtuale, reţele locale şi baze de date distribuite); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997
– 1948: A fost semnat primul Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Uniunea Sovietică, pe o perioadă de 20 de ani; România a fost prima ţară „democrat-populară” care a semnat un astfel de tratat cu URSS (la 7 iulie 1970 va fi semnat un nou Tratat)
– 1954: S-a născut Denisa Comănescu, editoare, poetă şi traducătoare
– 1954: S-a născut ceramistul Vasile Lihor-Laza
– 1954: S-a născut artista decoratoare Adriana Popescu; a fost unul din cei mai importanţi artişti români ai sticlei (m. 2007)
– 1959: S-a născut actorul Radu Amzulescu
– 1962: A murit pictorul şi graficianul Aurel Jiquidi (n. 1896)
– 1967: A început construcţia primei autostrăzi din România, autostrada Bucureşti-Piteşti; aceasta a fost dată în folosinţă în anul 1973, cu noi segmente adăugate în 2007, 2010 şi 2011
– 1968: A murit Vasile Jianu, flautist şi profesor (n. 1904)
– 1975: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Trandafir – 40 de ani
– 1986: A murit Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului românesc documentar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ′20 ai secolului XX, debutează ca operator de actualităţi; în 1923 înfiinţează laboratorul cinematografic şi firma „Româniafilm” (n. 1895)
– 1988: A murit Al.[exandru] Căprariu, poet, eseist şi publicist (n. 1929)
– 1993: A murit actriţa Marietta Rareş (n. 1896)
– 1994: A murit interpreta de muzică uşoară Dorina Drăghici (n. 1922)
– 2011: A murit disidentul anticomunist Vasile Paraschiv (n. 1928)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO (4 şi 5 feb.)
– Paris: Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, va avea convorbiri cu preşedintele francez, François Hollande
– Riad: Are loc Festivalul „Janadriyah” al folclorului saudit (4 – 22 feb.)
Aniversări – Comemorări
– “Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului”; se marchează în fiecare an la 4 februarie şi militează pentru conştientizarea cancerului în rândul populaţiei şi pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva cancerului; este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale de Control al Cancerului (Union for International Cancer Control – UICC), organizaţie non-guvernamentală fondată în 1933, cu sediul la Geneva
– Ziua Naţională a Republicii Socialiste Democratice Sri Lanka (fostă Ceylon); proclamarea independenţei – 1948
– 1688: S-a născut scriitorul şi publicistul francez Pierre de Marivaux (m. 1763)
– 1693: S-a născut George Lillo, autor dramatic englez (m. 1739). NOTĂ: Unele surse (http://www.doollee.com/PlaywrightsL/lillo-george.html, http://www.encyclo.co.uk/meaning-of-George%20Lillo) dau ca dată a naşterii 3 februarie 1691
– 1746: S-a născut Tadeusz Kościuszko, erou al luptei pentru independenţa naţională a Poloniei (m. 1817)
– 1799: S-a născut Almeida Garrett, poet, dramaturg, romancier, orator şi om politic portughez (m. 1854)
– 1881: S-a născut Fernand Léger, pictor şi decorator francez, unul dintre promotorii cubismului (m. 1955)
– 1900: S-a născut poetul francez Jacques Prévert (m. 1977) – 115 ani
– 1902: S-a născut celebrul pilot american Charles A. Lindbergh, care a realizat primul zbor fără escală New York – Paris (20-21.V.1927, în 33 ore şi 30 min.) (m. 1974)
– 1906: S-a născut astronomul american Clyde Tombaugh; a descoperit, la 18.II.1930, planeta Pluton (sau Pluto, cea mai depărtată dintre planetele sistemului nostru solar, care poate fi văzută numai cu instrumente foarte puternice) (m. 1997)
– 1915: S-a născut comicul britanic Norman Wisdom; devenit celebru pentru comediile din perioada 1953-1966 (m. 2010) – 100 de ani
– 1921: A murit scriitorul german Carl Hauptmann (n. 1858)
– 1923: S-a născut actorul american de origine canadiană Conrad Bain (m. 2013)
– 1925: S-a născut scriitorul american Russell (Conwell) Hoban, autor a numeroase romane pentru copii (m. 2011) – 90 de ani
– 1927: În SUA se lansează filmul „The jazz singer” („Cântăreţul de jazz”), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului; astfel, la New York, cu ajutorul unui disc cu diametrul de 400 mm care conţine câteva dialoguri şi muzică, este prezentat muzicalul „Cântăreţul de jazz” cu Al Jolson în rolul principal, care este considerat primul film sonor, amplificarea sunetului în sală fiind făcută cu ajutorul unei instalaţii de sunet cu tuburi electronice (un amplificator) cu difuzoare
– 1928: A murit fizicianul olandez Antoon Hendrik Lorentz; a pus bazele teoriei electronice a materiei (1909); a elaborat teoria electrodinamicii mediilor în mişcare, relaţiile noi de transformare a coordonatelor pe care le-a găsit având un rol esenţial în elaborarea teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1902, împreună cu conaţionalul său Pieter Zeeman; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1853)
– 1940: S-a născut George A. Romero, regizor american de film, scenarist, producător, compozitor, scriitor şi actor – 75 de ani
– 1945, 4-12: A avut loc Conferinţa de la Ialta (Crimeea) a conducătorilor celor trei mari puteri din coaliţia antihitleristă: SUA, Marea Britanie şi URSS; cei trei lideri, Roosevelt, Churchill şi Stalin, au trasat, pe fondul previzibilei victorii asupra statelor Axei, principalele linii de acţiune în perioada postbelică – 70 de ani
– 1948: S-a născut Alice Cooper (pe numele adevărat Vincent Damon Furnier), cântăreţ american de muzică rock, compozitor şi textier
– 1974: A murit Satyendra Nath Bose, matematician şi fizician indian; este cunoscut pentru lucrările sale din domeniul mecanicii cuantice în anii 1920, prin care a pus bazele statisticii Bose-Einstein şi pentru Condensatul Bose-Einstein (n. 1894)
– 1975: S-a născut cântăreaţa australiană de muzică pop Natalie Imbruglia – 40 de ani
– 1995: A murit scriitoarea americană Patricia Highsmith, autoare de romane poliţiste şi ecranizări (n. 1921) – 20 de ani
– 2001: A murit Iannis Xenakis, compozitor, matematician şi arhitect francez de origine greacă (n. 1922, la Brăila)
– 2004: Mark Zuckerberg, student şi programator american şi antreprenor în domeniul internetului, a fondat reţeaua de socializare „TheFacebook”, pentru a oferi posibilitatea utilizatorilor de a contacta persoane apropiate, dar şi persoane încă necunoscute.
– 2012: Au murit cineastul american Michael deGruy (n. 1951) şi scenaristul şi producătorul TV australian Andrew Wight (n. 1959), după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în Australia
Sursa: RADOR