Ce și-a dorit Boloni pentru a fi selecționer
Publicat de Catalin Donose, 26 ianuarie 2022, 06:36
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că tehnicianul Ladislau Boloni şi-a dorit să fie selecţionerul echipei naţionale, dar au fost trei elemente care nu au ajuns la un consens.
‘Nu putem spune că celelalte variante de selecţioner au eşuat (după numirea lui Edward Iordănescu). A fost o ofertă reală din partea FRF pentru toţi, au fost şi discuţii faţă în faţă. În ceea ce îl priveşte pe domnul Boloni, au fost discuţii şi între avocaţi. Domnul Boloni şi-a dorit să preia mandatul de selecţioner. Menţionez că nu au fost elemente de natură financiară care să fi condus la imposibilitatea unui acord. Au fost însă trei elemente care nu au ajuns la un consens între noi, ca federaţie, şi dumnealui. În primul rând este vorba despre introducerea unui obiectiv intermediar, al doilea element e legat de stabilitatea staff-ului tehnic şi al treilea e legat de clauza de reziliere. Când spunem obiectiv intermediar ne referim la Liga Naţiunilor şi la importanţa acesteia, pentru că prin această competiţie putem ajunge în primele şaisprezece naţiuni ale fotbalului european şi avem oportunitatea de a ajunge la barajul pentru EURO 2024. Menţionez însă că acelaşi contract a fost propus tuturor antrenorilor cu care discuţiile au avansat’, a afirmat Burleanu la conferinţa de prezentare a selecţionerului Edward Iordănescu.
Tot marţi, preşedintele a menţionat că gruparea FC U Craiova 1948 va fi chemată la Comisia de Disciplină a FRF după ce finanţatorul Adrian Mititelu Jr l-a acuzat de corupţie pe arbitrul întâlnirii cu Farul Constanţa, Ionuţ Coza.
‘Nu există şedinţă de Comitet Executiv în care să nu discutăm despre arbitraj. Dacă sunt acuzaţii de corupţie, ele trebuie dovedite. În acest sens pot spune cu siguranţă că va fi un subiect pe ordinea de zi a Comisiei de Disciplină astfel încât şi noi să putem să aflăm toate aceste detalii, dacă într-adevăr ele sunt fundamentate’, a spus preşedintele.
Burleanu a dezminţit informaţiile potrivit cărora FRF intenţionează mărirea la 18 a numărului de echipe din Liga I. ‘Astăzi nu mai suntem într-o situaţie de criză care să ne permită intervenţia în ceea ce priveşte schimbarea sistemului competiţional în Liga I atunci când competiţia se află în derulare. Prin urmare nicio modificare de sistem competiţional nu va avea loc în acest sezon’.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă