Statistica meciului Simona Halep – Alize Cornet din optimile turneului Australian Open
Publicat de Claudiu Dobrescu, 25 ianuarie 2022, 08:41
Franțuzoaica Alize Cornet (locul 61 WTA) a câștigat meciul de ieri împotriva Simonei Halep (locul 15 WTA) din optimile turneului de Grand Slam -Australian Open, scor 6-4,3-6,6-4.
Ea a făcut totuși nouă duble greşeli, însă procentajele la serviciu au fost destul de echilibrate, cu un uşor plus pentru Simona. Halep a încheiat cu 27-22 bilanțul la mingile direct câştigătoare şi cu 41-46 la erorile neprovocate, fiind superioară la totalul de puncte, 93-88.
Halep, finalistă la Australian Open în 2018 şi sfertfinalistă anul trecut, are o singură victorie în meciurile directe în timp ce Cornet a câștigat de patru ori.
Singura victorie a româncei a avut loc în 2013, la Sofia, cu 6-4, 6-4. Cornet s-a mai impus în 2011, în primul tur la Monterrey, cu 7-5, 6-1, în 2014, iar la Dubai a profitat de abandonul Simonei la scorul de 6-1, 1-1.În anul 2015, Cornet a câştigat la Madrid, în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK