Ascultă Radio România Constanța Live

ANPC: Peste 2,2 milioane de facturi emise de Electrica Furnizare vor fi recalculate

avocat, acte, cerere, unsplash.com
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 19 ianuarie 2022, 14:34

Electrica Furnizare a stornat peste 2,2 milioane de facturi care nu cuprindeau compensarea şi plafonarea de la 1 noiembrie, urmând să emită un număr egal de noi facturi recalculate, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis, miercuri, AGERPRES.

Astfel, până în acest moment, comisarii ANPC au finalizat 94 de acţiuni de control, în întreaga ţară, alte 100 aflându-se în curs de derulare.

Până acum, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

„Până la această oră, cu titlu de exemplu, la operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare”, spun reprezentanţii autorităţii.

Inspectorii ANPC au constatat că nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021; tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei, nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%; informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea; nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor.

ANPC a constatat şi nerespectarea termenului de răspuns la solicitările petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.

Totodată, contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate.

S-au constatat şi diferenţe de preţ între două notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consumator, împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu; nerespectarea termenului de răspuns; procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori; practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative; furnizarea de energie electrică, fără licenţă; nerespectarea termenului de facturare şi facturarea comasată pe două luni.

Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

Sursă – AGERPRES/Foto – unsplash.com

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 16:06

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă

Polițiștii tulceni au identificat cadavrul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Revărsarea, care se afla poziționat pe un...

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă
Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:02

Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie

Molly este doar unul dintre sufletele care visează la o familie! Are 3 ani, este vaccinată, sterilizată, microcipată și înregistrată în RECS...

Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
politia masina ilustrativ
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:45

Județul CONSTANȚA: Sute de angajați M.A.I. au acționat în minicavanța de Paște

Peste 400 de polițiști constănțeni s-au aflat la datorie în timpul minivacanței de Paște. Oamenii legii au aplicat 846 de sancțiuni...

Județul CONSTANȚA: Sute de angajați M.A.I. au acționat în minicavanța de Paște
Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:00

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 24 de ani, care...

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 13:51

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce

La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:52

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”

La data de 20 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați prin numărul unic pentru apeluri de...

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:39

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței

Asociația The Voice for the Voiceless – Vocea Necuvântătoarelor a postat pe o platformă de socializare detalii despre cazul șocant petrecut...

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:56

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești

Lucrările de înnisipare a plajei Costinești sunt în grafic, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului viitor. În final vor fi 25 de...

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești