Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Pianista Irisa Filip: „Îmi doresc foarte mult să ne întoarcem la autenticitatea concursurilor live“

INTERVIU | Pianista Irisa Filip: „Îmi doresc foarte mult să ne întoarcem la autenticitatea concursurilor live“

Publicat de , 19 ianuarie 2022, 12:54

Irisa Filip studiază pianul la Colegiul de Artă din Constanța, pentru că o conectează cu partea ei profundă, alternanța clapelor albe/negre îi descrie personalitatea și îi oferă, ca instrument, satisfacții greu de exprimat în cuvinte. Lucrările compozitorilor români se află printre preferințele ei. O discuție cu multă sinceritate despre ultima perioadă parcursă, de la concertul de Haydn susținut cu orchestra simfonică exact înainte de pandemie, la  participări în online, offline, cu numeroase premii.

Irisa Filip, cum a fost ultima perioadă, cum au fost ultimii doi ani pentru tine?

În ultimii doi ani, cred că s-a schimbat perspectiva mea asupra studiului pianului, pentru că felul în care apreciez acum prezența publicului la un concert e diferită acum, pentru că știu că se poate și fără public la un concert! Și cred că am avut foarte mult timp să mă gândesc la felul în care mă pregătesc, pentru audiții, concerte, concursuri, să mă gândesc conștient la toate lucrurile astea și am abordat noi repertorii, ca de obicei. În rest, a decurs normal.

Știu că ai participat în concursuri, în festivaluri chiar în online. Cum au fost aceste participări?

Pentru mine, participările în online, acum nu pot să vorbesc pentru alți pianiști, dar pentru mine se simte ca și cum aș copia la un test la școală. Mă refer la ideea de a cânta înainte să te înscrii la un concurs și de a avea ocazia să tragi mai multe duble la înregistrări…Ţin minte că atunci când am fost prima dată să facem înregistrări pentru un concurs în festival, chiar în 2020, m-am dus cu mama și eram atât de agitată ca și cum urma să intru în concurs! Și mi-a zis mama: „Dar poți să te relaxezi, că nu suntem în direct, nu te ascultă nimeni decât eu și, nici măcar eu”. Și eu tot aveam mentalitatea împământenită că acum sunt în fața juriului și că trebuie să dau tot ce e mai bun. Mi s-a părut că a fost o experiență diferită, interesantă și aș vrea să treacă perioada asta cât mai repede, ca să ne întoarcem la autenticitatea concursurilor live.

Care ar fi cel mai important premiu, hai să numim unul din ultimii doi ani, din online, și desigur, din offline, atunci când s-a putut participa astfel?

În online, anul trecut, la „Piccolo Piano Talents”, un concurs foarte bine organizat. Am avut onoarea să particip  la acest concurs, chiar dacă a fost în online. Am obținut marele premiu, aceea ar putea fi cea mai mare realizare a mea din perioada online, iar fizic, rămân la ideea că premiul III la olimpiadă, la etapa națională, a fost cea mai mare realizare de până acum. Eu sunt genul de persoană care vrea o validare strictă, adică vreau să știu exact la ce nivel mă situez, și, fiind comparată cu cei mai buni dintre cei mai buni din țară, e o onoare și mă bucur că m-am clasat printre primii trei.

Irisa Filip, dintre compozitorii români, ce partituri ar fi printre preferatele tale?

O partitură pe care am învățat-o recent, de George Enescu, este „Adagio”, a treia parte din „Suita în stil vechi”. Cred că aceasta ar trebui să fie, dacă nu pe locul I, cel puțin pe locul II, în topul favoritelor mele de compozitori români. Am mai prezentat această piesă de două ori până acum, o dată într-un concert live și o dată într-un concert online. Cred că limbajul muzical al lui Enescu îmi vorbește mie personal și mă reprezintă piesa. Mă conectez cu ea imediat și pot să o interpretez în orice situație, oriunde aș fi, pot să mă trezesc la 3 noaptea și știu exact ce trebuie să cânt și ce înseamnă piesa. Iar numărul unu neapărat trebuie să fie Paul Constantinescu – „Cântec”. Este printre primele piese de un compozitor român pe care le-am făcut și am fost peste tot cu piesa aceasta… la un moment dat chiar aveam senzația că, atunci când merg pe scenă, parcă am cântat-o așa, de zece ani de zile, și o știam așa de bine! Și acum o știu, deși am cântat-o ultima dată în clasa a- IV-a. Îmi place maxim!

Îți propun, Irisa, un exercițiu – să schimbi locurile interpret-compozitor. Cum s-ar numi piesa pe care ai gândi-o și din ce gen ar fi?

Eu am mai compus în trecut, n-aș putea să le numesc compoziții sau piese pentru că era mai multă improvizație și mama mă filma și zicea: „Hai să punem pe facebook”. Era, așa, o copilărie, dar, cred că dacă ar fi să iau în serios componistica, aș vrea să compun în primul rând o sonată, în forma clasică, clasicul meu favorit fiind Beethoven, care are rigurozitatea ritmică și precizia și toate astea… Şi – da, cred că aș scrie o sonată!

Cum vezi anul 2022, cu ce gânduri ai început anul, cum să fie acesta pentru tine?

Un an calm, un an fără întâmplări zbuciumate, de schimbări abrupte, vreau să îmi schimb în primul rând mentalitatea și să încetez să mai fiu atât de anxioasă atunci când vine vorba de viitor și de lucruri noi, să mă deschid către ceeea ce urmează.

Redactor Liliana Moldoveanu / Foto: Arhiva personală

 

 

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că,...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:39

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot

La sediul Biroului Electoral Județean Constanța vor fi  cinci stații de preluare a buletinelor de vot. Potrivit prefectului județului...

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:24

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători

Până la ora 13.00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 3.960.071 de alegători, reprezentând 21,99% din numărul celor...

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:08

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, până la această oră...

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate