CONSTANŢA: Teatrul de Stat a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor
Publicat de Doina Sirbu, 13 ianuarie 2022, 18:38
Teatrul de Stat Constanța a fost distins, la împlinirea a 70 de ani de la înființare și după mai mult de 400 de premiere, cu Ordinul Național Meritul Cultural în grad de Comandor.
Iată textul decretului prezidențial:
„Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă generațiile de slujitori ai scenei, dând viață unui număr însemnat de personaje și contribuind, pe această cale, la progresul artei teatrale românești, Președintele României decretează: Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D „Arta spectacolului”, Teatrului de Stat Constanța”.
În cadrul unei festivități organizate la Palatul Cotroceni, Ordinul a fost înmânat astăzi, 13 ianuarie, de Președintele României Klaus Iohannis, directorului Teatrului de Stat Constanța, regizorul Erwin Șimșensohn, însoțit la ceremonie de Liviu Manolache – actor, compozitor și regizor, care anul acesta sărbătorește 40 de ani de la debutul său pe scenă, în 1982.
În discursul ulterior înmânării ordinelor, președintele României a adresat câteva cuvinte fiecăreia dintre persoanele sau instituțiile decorate:
„Mă bucur să-i felicit pe cei care, în cei 70 de ani de la înființare, au urcat pe scena Teatrului de Stat Constanța, slujind peste milenii muza lui Ovidius. (…)
Distinși oaspeți, vă felicit pentru înaltele distincții primite! Cu ocazia apropiatei celebrări a Zilei Culturii Naționale, vă doresc să rămâneți în sufletul publicului mulți ani de acum înainte, iar opera dumneavoastră să rămână pentru totdeauna între valoroasele repere ale culturii noastre. Vă mulțumesc!”
Erwin Șimșensohn, directorul general al Teatrului de Stat Constanța: „Acordarea Ordinului „Meritul Cultural” teatrului nostru reprezintă o încurajare, o recunoaștere a valoroaselor proiecte realizate de Teatrul de Stat Constanța, a realizărilor din prezent și din trecut și un omagiu postum adus tuturor celor care și-au dăruit viețile scenei constănțene.
Îmi exprim recunoștința față de toți cei care, de-a lungul anilor, au construit un teatru puternic, important și relevant, dar și tristețea pentru toate episoadele grele prin care această instituție a trecut în diferite momente. Suntem și astăzi într-unul dintre aceste momente, dar sunt convins că, alături și cu sprijinul direct al tuturor autorităților, dar și al întregii societăți civile constănțene, vom depăși în curând etapa dificilă a lipsei unui spațiu propriu de joc și de repetiții”.
Foto – Teatrul de Stat Constanța