Ascultă Radio România Constanța Live

Sectorul de morărit şi panificaţie solicită sprijin din partea autorităţilor pentru atenuarea şocului scumpirilor la pâine

Sectorul de morărit şi panificaţie solicită sprijin din partea autorităţilor pentru atenuarea şocului scumpirilor la pâine

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 februarie 2022, 08:48

Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN) solicită autorităţilor să ia măsuri de urgenţă pentru sprijinirea celui mai afectat sector din industria alimentară de majorarea preţurilor la energie, gaze şi materie primă, şi pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine.

„Încă din trimestrul IV al anului 2021 am sesizat autorităţile statului despre faptul că sectorul de morărit-panificaţie a fost şi este cel mai lovit de creşterile nemaiîntâlnit de mari ale costurilor de producţie deoarece, spre deosebire de alte sectoare, la panificaţie şi morărit preţul materiei prime (grâu, făină) aproape s-a dublat”, susţin reprezentanţii ROMPAN.

Aceştia afirmă că preţul pentru materia primă, respectiv grâul, a crescut de la recoltare până în acest moment de la 800 lei/tonă la 1.450 lei/tonă, gazele naturale au înregistrat o creştere de preţ de 5-6 ori în ultimul trimestru, iar energia electrică a fost mai scumpă de 4-5 ori numai în ultimul trimestru. Totodată, costul forţei de muncă este în creştere, existând mari presiuni din partea angajaţilor pentru ajustarea salariilor pe fondul creşterilor generale ale preţurilor la alimente şi utilităţi, menţionează ROMPAN.

„Problema este că aceste creşteri de costuri nu se opresc aici, mulţi procesatori din domeniu au primit notificări de creştere a preţurilor la energie şi gaze naturale de încă 2-3 ori, unii chiar de 6 ori. Preţurile de vânzare la produsele de morărit-panificaţie nu au ţinut pasul cu costurile de producţie, fiind necesare noi majorări de preţuri în acest început de an”, avertizează reprezentanţii ROMPAN.

În acest context, pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine, Consiliul Director ROMPAN solicită factorilor guvernamentali luarea de urgenţă a unor măsuri, prima dintre ele vizând acordarea unei subvenţii morilor de grâu care macină grâu românesc, cu influenţe directe în preţul făinii şi mai departe în preţul pâinii şi al celorlalte produse făinoase. „Prin această măsură se subvenţionează întreaga cantitate de grâu românesc procesat în morile din România, dispărând şi cantităţile măcinate evazionist. Astfel, prin fiscalizarea întregii cantităţi de făină şi pâine estimăm o creştere a încasărilor bugetare cu 25-30%. Considerăm că această măsură se poate aplica în cursul semestrului I 2022, urmând a se rediscuta pentru semestrul II al anului 2022 în funcţie de evoluţia pieţei”, menţionează reprezentanţii patronatului.

De asemenea, ei solicită reducerea TVA la produsele alimentare la 5%, în condiţiile în care această măsură ar duce la scăderea preţurilor finale din magazine, dar ar conduce şi la o diminuare a evaziunii fiscale. „Subliniem că măsura similară implementată în anul 2013 când reducerea TVA s-a făcut de la 18% la 9% a avut efectul scontat de reducere a preţului la raft şi a evaziunii fiscale”, arată ROMPAN.

Alte măsuri cerute de brutarii români se referă la implementarea unui sistem de taxare a muncii, similar cu cel aplicat în construcţii, deoarece ar aduce venituri suplimentare salariaţilor fără o creştere a preţurilor de producţie, instituirea sistemului de taxare inversă pentru plata facturilor de curent şi gaze naturale consumate şi crearea unei scheme de ajutor în cadrul Planului Naţional Strategic, pe modelul schemei GEBER, pentru finanţarea investiţiilor din sectorul alimentar pentru produsele neincluse în Anexa 1 la Tratatul de aderare a României la UE.

„Sperăm că propunerile noastre vor fi analizate şi vor fi preluate de urgenţă în politicile Guvernului privind sectorul nostru de activitate”, au transmis reprezentanţii Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).

Sursa – Agerpres

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 12:00

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări

Cursul de prim-ajutor organizat de Crucea Roșie Română, cel mai mare furnizor de astfel de cursuri, a obținut recent acreditarea...

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări
Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:54

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”

Florin Cocargeanu, consilier local USR scrie pe pagina sa de socializare că pentru lucrările începute în Parcul Tăbăcărie în vederea...

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”
AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:38

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu

Noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap. Însă, textul de lege...

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu
OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 11:26

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral

Minivacanța de 1 Mai bate la ușă, iar Stațiunea Mamaia se pregătește din nou să devină epicentrul distracției de pe litoral! Pentru cei care...

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 10:57

Vernisajul expoziției „Eroziune” are loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” vă invită  vineri, 11 aprilie, de la ora 13.00, la vernisajul expoziției...

Vernisajul expoziției „Eroziune” are loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 10:18

AUDIO | În ce stadiu este proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea

Proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea a ajuns într-o etapă importantă: săptămâna viitoare se va stabili cine va coordona...

AUDIO | În ce stadiu este proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 09:38

TULCEA: În perioada 1 februarie-31 martie, polițiștii au reținut 316 permise de conducere

În ceea ce privește activitatea Serviciului Rutier Tulcea în perioada 01 februarie- 31 martie 2025, polițiștii s-au axat pe reducerea numărului...

TULCEA: În perioada 1 februarie-31 martie, polițiștii au reținut 316 permise de conducere
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 09:11

965 de secții de votare vor fi organizate în străinătate pentru alegerile prezidențiale din mai

Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice și Oficiile Consulare ale României în străinătate, 965 de secții de...

965 de secții de votare vor fi organizate în străinătate pentru alegerile prezidențiale din mai