VIDEO. 38 de tone de deşeuri plastice descoperite în Portul Constanța
Publicat de Adrian Băncilă, 8 ianuarie 2022, 13:45
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa și inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud au descoperit, în două containere, 38.000 kg de deșeuri care aveau ca destinație o societate comercială de pe teritoriul ţării noastre.
În data de 07.01.2022, polițiștii de frontieră în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au efectuat controlul asupra a două containere încărcate cu deșeuri care urmau să intre în România. Acestea erau importate din Marea Britanie de către o societate comercială de pe teritoriul României.
În urma verificărilor suplimentare, a rezultat faptul că în containere se aflau încărcate 37.920 kg de deșeuri plastice, iar autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, iar societatea importatoare avea autorizația de mediu expirată.
În acest sens, autorităţile de control au luat măsura interzicerii accesului pe teritoriul României a deşeurilor în cauză și returnarea încărcăturii la societatea exportatoare din Marea Britanie.
S-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de import ilegal de deșeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu și introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora, la finalul cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.